Cum să dormi ca să nu-ţi strici coafura

.

De câte ori nu te-ai trezit de dimineaţă cu părul în toate direcţiile, deşi când ai pus capul pe pernă era perfect coafat şi aranjat? Nu ţine doar de cât de des îţi schimbi poziţia în timpul somnului, ci şi de cum îl ţii peste noapte.

Cum îţi prinzi părul

În primul rând, hair-stiliştii recomandă să-ţi prinzi părul înainte de culcare. De preferat este să îl împarţi în două părţi egale, cu cărare pe mijloc, şi să faci două cocuri largi în vârful capului. Prinde cocurile cu agrafe sau clipsuri şi nu cu elastice, pentru că acestea lasă urme în textura părului. Este mai eficient să prinzi părul în două cocuri decât într-unul singur, fie că ai bucle sau l-ai îndreptat. Mai mult, ca să nu se ciufulească foarte tare dacă te „foieşti” mult în somn, ai putea folosi şi o faţă de pernă din satin.

Cum îl rearanjezi ziua următoare

Desigur, chiar dacă l-ai prins cât ai putut de bine şi ai dormit cu capul aproape nemişcat pe o pernă de satin, tot nu va arăta chiar la fel ca în ziua precedentă, aşa că trebuie să îţi aranjezi părul înainte să ieşi din casă. părul din faţă şi de deasupra este cel mai important, spun specialiştii, pentru că nimeni nu acordă atât de multă atenţie părţii din spate. Foloseşte şampon uscat şi apoi foehnul ca să îl readuci la forma de la coafor, însă la o temperatură cât mai joasă şi doar câteva minute.
Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale