Credeai că fetele slabe sunt ocolite de celulită? Nici vorbă! Beauty-editorul Unica i-a declarat război luna asta şi povesteşte cum l-a câştigat!
Când Demi Moore trebuie să arate spectaculos în rochie de seară pe covorul roşu sau când Gisele Bundchen trebuie să se pregătească pentru un shooting, apelează la împachetări miraculoase şi la şedinţe de remodelare corporală şi de reducere a celulitei. OK, eu nu merg chiar la o decernare de premii Oscar, dar, pentru mine, o apariţie pe plajă este la fel de importantă. Cred că plaja este ca un covor roşu: când păşeşti pe ea, toate privirile se îndreaptă în direcţia ta, iar ochii vigilenţi ai celor din jur caută un cusur, o imperfecţiune, o gropiţă cauzată de celulită pe coapse sau doi centimetri în plus pe talie… Pentru că la lumina puternică a soarelui (ca şi la cea a reflectoarelor) mă simt în centrul atenţiei! Cremele cu ulei esenţial de ienupăr te scapă de celulită
Momentul adevărului
Şi pentru că nu sunt adepta tratamentelor radicale, gen liposucţie şi mezoterapie (unde grăsimea poate deveni un deşeu chirurgical – dacă-ţi place să reciclezi, o poţi injecta în părţile în care duci lipsă), am ales o metodă mai puţin invazivă de remodelare corporală, care ajută atât în tratarea celulitei, cât şi la îmbunătăţirea calităţii şi elasticităţii pielii. Aşa am ajuns la Keiko Slim Spa (bd. Magheru, nr. 29, mezanin, Bucureşti, www.keiko.ro), dornică să încerc un tratament nonchirurgical, cu rezultate vizibile în numai două săptămâni. Ca la fiecare vizită, la Keiko Slim Spa, am fost întâmpinată de un terapeut bine antrenat în folosirea tehnologiei de înfrumuseţare de ultimă generaţie. Primul ingredient din reţeta Keiko de vară: măsurarea cu centimetrul şi diagnosticarea cu kitul termografic Cell-Metter. Esteticianul care a avut grijă de mine în prima zi mi-a măsurat, cu ajutorul unui plicometru (un cleştişor gradat), patru straturi de grăsime: din zona braţului (biceps, triceps), la talie şi sub omoplat. Apoi, mi-a aplicat doi minielectrozi în apropierea degetelor piciorului stâng şi încă doi lângă degetele mâinii (din aceeaşi parte a corpului) şi a introdus într-un analizator parametrii personali: kilogramele, vârsta, înălţimea şi tipul de activitate desfăşurată zilnic. În cinci minute, am primit diagnosticul: numărul de kilograme de grăsime şi de apă în exces, necesarul caloric zilnic şi starea tonusului muscular în procente. Şi, pentru că există diferite forme de celulită (adipoasă, cu retenţie de apă), iar gravitatea ei se măsoară în grade (gradul 4, în care apar macronodulii dureroşi şi vizibili e cel mai grav), am avut parte, desigur, de un tratament personalizat, intensiv, de două săptămâni, cu cinci vizite pe săptămână la salon, care a costat 1 700 lei (în funcţie de nevoile, dar şi de preferinţele tale, preţurile pot fi între 190 şi 2300 lei). Totul a decurs într-o atmosferă atât de intimă şi de plăcută, că sentimentul de jenă creat de starea iniţială a pielii mele a dispărut ca prin minune! Celulită: 10 alimente care te ajută să o elimini
Relaxare şi piele de mătase
Deoarece mijloacele de îndepărtare a celulitei, precum vacuumul, endermologia sau electrostimularea, trebuie precedate de terapii detoxifiante, primul meu tratament a fost o împachetare cu cremă pe bază de ciocolată, la cald (care are atât rol anticelulitic, cât şi de relaxare), la platforma cu infraroşii (zilele următoare am încercat şi împachetarea la tunelul cu infraroşii, ambele fiind metode rapide de pierdere în centimetri în zonele localizate, fără a suferi prea tare din cauza căldurii). Această combinaţie are ca scop îmbunătăţirea circulaţiei periferice („strangulată“ din cauza modificării fizice a celulei adipoase şi a depunerii toxinelor în organism) şi drenarea acestor ţesuturi. Graţie căldurii (care m-a făcut să uit de toate grijile şi deadline-urile), extractul de cacao a pătruns în profunzime în piele, generând procesul de lipoliză (arderea grăsimilor), iar razele infraroşii au îmbunătăţit aspectul pielii, redându-i catifelarea.
Costumul «cu masaj»
Drenajul limfatic (o procedură care accelerează microcirculaţia sângelui şi eliminarea toxinelor din organism) cu aparatul de preso-masaj, Presso-Symphony, a fost, de departe, preferatul meu. A fost clipa în care m-am simţit împăcată cu timpul în care trăiesc, pentru că eu nu trebuie să sufăr pentru frumuseţe. Înfăşurată confortabil într-un fel de pături gonflabile, m-am relaxat în timp ce segmentele corpului meu erau presate blând, pe rând, după o anumită regulă. Mă simţeam ca în valurile mării… Beneficiul suprem al acestui masaj este eliminarea celulitei şi reducerea adipozităţilor localizate. În lipsa unui drenaj limfatic corect, caloriile nu se consumă, ci se depun sub formă de aripioare, musculatura se atrofiază, iar pielea capătă aspectul neuniform.
Minutele de expunere la radiaţiile infraroşii şi drenajul limfatic din prima zi mi-au intensificat circulaţia pielii, pregătind zonele expuse pentru partea următoare a tratamentului, la aparatul de electrostimulare. Ce-am simţit? Ei bine, m-am obişnuit mai greu cu impulsurile electrice ce acţionau asupra musculaturii, chiar şi la primele niveluri (în total sunt 7), destul de puternice. Motivul lipsei de rezistenţă este, cum bănuiam, lipsa tonusului muscular. Ce am obţinut cu ajutorul acestui aparat? Diminuarea pernuţelor localizate pe abdomen, posteriorul pufos sau coapse şi creşterea tonusului musculaturii de la o şedinţă la alta, într-un mod de-a dreptul încântător. Apropo, tot acum am aflat şi că o şedinţă de electrostimulare de 45 de minute echivalează cu 6 ore de fitness. Super!
Un maseur de nota 10
Răsfăţul a continuat cu etapa simpaticului masaj endermologic, cu Dermocell, un aparat dotat cu două role speciale, pentru tratamentul localizat al celulitei, ce are competenţa de a o elimina chiar şi pe cea încrustată, din stadiile 3 sau 4. Nu a durat atât cât mi-aş fi dorit (30 de minute e aşa puţin!), iar terapeutul mi-a făcut masajul de jos în sus, adică de la glezne spre talie, pentru ca sistemul de drenaj limfatic să acţioneze la cote maxime. Dacă nu ştii cum este să fii masată de un profesionist, este timpul să afli! Avantaj: „tipul“ nu oboseşte niciodată, iar rezultatele sunt vizibile chiar de la primele şedinţe.
Pentru că, odată cu trecerea timpului, pielea îşi pierde colagenul şi elastina, a fost foarte important să încerc terapia numită radiofrecvenţă. După ce picioarele mi-au fost unse cu un gel special, terapeutul a aplicat pe fiecare câte două „baterii“, care au început imediat să emită unde de radiofrecvenţă, ce produc contracţia fibrelor de colagen şi stimulează formarea de fibre noi,elastice. A fost momentul când mi-am închis telefoanele şi am profitat de 20 de minute de linişte. La final, m-am simţit de parcă aş fi purtat un corset invizibil, care ascunsese orice urmă de piele inestetică.
Rezultatul a fost cu minus
După terminarea terapiilor, am fost măsurată din nou, în aceleaşi puncte (talie, şolduri, pulpe, braţe) şi din fiecare zonă am pierdut câte un centimetru. Însă nu asta era cel mai important pentru mine (din fericire!), ci faptul că pielea mea a devenit foarte hidratată şi tonifiată, iar celulita parcă fusese doar un vis urât. Şi, până la urmă, cine nu-şi doreşte să scadă chiar şi un centimetru fără diete, numai cu tratamente nedureroase? Chiar acum plec la shopping, să-mi reînnoiesc arsenalul de vară…
Q: Am auzit că vacuumul este dăunător pielii cu capilare sparte. Este adevărat? A: Într-adevăr, procedura cu vacuum e contraindicată persoanelor cu varice şi fragilitate capilară. Dacă doreşti o terapie nonagresivă, încearcă masajul transdermic cu aparatul Dermocell, care nu are niciun fel de risc de apariţie a hematoamelor sau de creştere a pragului de sensibilitate capilară.