Cromoterapia – vindecarea prin culoare

.

Culorile nu sunt doar o încântare pentru ochi şi suflet. Folosite cu pricepere, ele au puterile unui vraci nevăzut. Te vindecă uşor, fără să-ţi provoace durere. Află care este culoarea care te poate însănătoşi
Cromoterapia este o formă a medicinei alternative care foloseşte culorile pentru a ajuta corpul şi mintea să-şi regăsească echilibrul natural. Această metodă de tratament nu este nouă. Ea era cunoscută cu mii de ani în urmă. Spre exemplu, vechii egipteni credeau că cele trei culori roşu, galben şi albastru corespund corpului, sufletului, respectiv spiritului.

În Extremul Orient şi, mai ales, în India, filtre de diverse nuanţe, obţinute din pigmenţi vegetali, erau folosite în tratarea bolilor. Chiar şi Hipocrate, marele medic al antichităţii, era un hotărât susţinător al efectului terapeutic al luminii solare, în care sunt prezente toate culorile.

Un medicament numit culoare

Astăzi, cromoterapia foloseşte ca principal mijloc de vindecare expunerea corpului la lumină colorată. Altfel spus, cromoterapia combină efectul terapeutic al luminii colorate cu stimularea zonelor reflexe de pe corp. Potrivit medicinei orientale, pe corp există şapte puncte fundamentale, fiecăruia corespunzându-i una dintre culorile ROGVAIV. În momentul în care unul dintre aceste puncte este mai puternic, se creează un dezechilibru energetic. Aşadar, stimulând punctul afectat cu lumina potrivită, se produce un schimb între energia culorii şi cea a organismului.

În orice cabinet de cromoterapie există lămpi foarte puternice (peste 400 W) a căror lumină propagată trece printr-un filtru de culoare, ajungând pe corpul bolnavului. Tratamente de acest fel se pot organiza şi acasă, numai că în acest caz lumina este propagată de becuri colorate, mult mai slabe ca putere. Evident, în acest caz, efectele sunt mult mai slabe.

Alte modalităţi de folosire a culorii în scopuri terapeutice

1. Culoarea hainelorCuloarea hainelor, spun psihologii, ne trădează temperamentul şi modul de a gândi. În acelaşi timp, însă, culoarea hainelor ne influenţează comportamentul, raţionamentul şi, nu în ultimul rând, anumite procese fiziologice. Aşadar, alegerea corectă a nuanţei în care te îmbraci poate ameliora atât starea de spirit, cât şi problemele de sănătate.2. Culoarea hranei
Există dieteticieni care afirmă că, în funcţie de culoare, alimentele pot îmbunătăţi digestia, pofta de mâncare, dar şi starea de spirit.

Pentru că, spun cromoterapeuţii, atunci când mâncăm un anumit aliment, organismul nostru absoarbe nu numai substanţele nutritive conţinute de acesta, ci şi energia culorilor lor. Totodată, afirmă specialişii, preferinţele noastre culinare spun foarte multe despre noi.

Spre exemplu, persoanele agresive, dinamice, care nu se tem să ia viaţa în piept, sunt tentate să consume alimente de culoare roşie – carne, salamuri, şuncă, în timp ce persoanele mai liniştite şi mai retrase preferă alimentele de culoare verde, în special legumele. Alimentele albe (lactatele) sunt preferatele persoanelor care suferă de depresii – ca o modalitate de întoarcere la inocenţă.

De asemenea, există o categorie de alimente „energetice şi stimulante” a căror culoare variază între galben şi maro. Potrivit psihologilor, acestea sunt cel mai descăutate, în mod instinctiv, de cei care au nevoie de un surplus de energie. În această categorie se înscriu mierea, pastele, cartofii şi băuturi ca ceaiul sau cafeaua.

3. Culoarea interioarelor

Goethe iubea roşul şi albastrul, motiv pentru care pereţii dormitoarelor sale erau acoperiţi de aceste două culori. Pictorului Matisse îi plăcea să lucreze în camere mari colorate în galben. S-a demonstrat ştiinţific faptul că nuanţa încăperii în care ne desfăşurăm anumite activităţi ne poate influenţa starea de spirit. Altfel spus, găsirea culorii potrivite pentru dormitor, birou sau pentru camera de zi poate genera adevărate modificări ale stării psihice sau, după caz, ale randamentului sau ale stării noastre de sănătate.

De exemplu, pentru pereţii bucătăriei este de preferat să alegi albul, galbenul sau verdele deschis, pentru dormitor – nuanţe pastelate, ce variază între bleu şi roz, iar pentru camera de studiu sau pentru birou sunt recomandate nuanţele de galben şi portocaliu care sporesc creativitatea.

4. Vizualizarea interioară

Este o metodă de tratament care se bazează pe puterea de concentrare. Pe scurt, persoana care suferă de o anumită boală trebuie să-şi imagineze o sferă de lumină colorată care învăluie organul afectat sau întregul corp. Culoarea sferei va fi aleasă în funcţie de boala care trebuie tratată. Cu cât sfera este mai bine vizualizată, cu atât efectele benefice vor fi mai bine simţite.

Află ce probleme are copilul tău

Desenul şi pictura sunt un adevărat limbaj non-verbal, un mod instinctiv în care copiii se exprimă, reuşind de multe ori să-şi comunice gândurile, bucuriile, temerile şi dorinţele mult mai bine decât cu ajutorul cuvintelor. Potrivit unui celebru pedagog german, Rudolf Steiner, fiecare copil cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani este un „mic artist”. Iar acest lucru ne poate ajuta foarte mult să descoperim personalitatea micuţului nostru.

În acelaşi timp, îndrumându-l să folosească culorile „potrivite”, îl putem ajuta să depăşască fără prea mare efort anumite momente critice. Spre exemplu, când un copil foloseşte numai culori închise, înseamnă că este introvertit şi puţin rigid. Pentru a-l ajuta să se deschidă şi să devină mai maleabil, îndrumă-l să folosească culori cât mai deschise şi mai strălucitoare.

În cazul în care observi că micuţul tău este mai nervos în ultimul timp, sugerează-i să folosească orice culoare din gama cromatică albastru. Dacă este timid şi nesigur, invită-l să folosească nuanţe calde, cum ar fi galbenul, portocaliul sau roşul.

În altă ordine de idei, activitatea artistică nu produce numai efecte la nivelul psihicului copilului, ci şi la nivelul organismului. O culoare intensă face ca inima lui să bată mai puternic, determinând creşterea tensiunii arteriale şi a temperaturii corpului.

Lipsa luminii provoacă depresii

Specialiştii au constatat că unele persoane suferă de depresia de anotimp. Aceasta apare toamna sau la începutul iernii şi durează până în primăvară. Cauza: diminuarea intensităţii şi duratei luminii solare. Cele mai sensibile la luminozitatea scăzută sunt femeile (75% dintre cei afectaţi). Pe lângă tratamentul medicamentos, există şi o terapie specifică: fototerapia. Bolnavii sunt expuşi la lumină timp de 30 de minute, în cabinete special amenajate.

Puterea curativă a celor 7 culori ale spectrului (ROGVAIV)

Roşu– Stimulează circulaţia arterială şi îmbunătăţeşte nivelul hemoglobinei în sânge. Are efecte benefice asupra metabolismului, fertilităţii, digestiei şi a intestinului subţire.

Oranj– Creşte vitalitatea. Combate problemele respiratorii, crampele şi spasmele musculare. Efolosit în tratarea ulcerului şi a dereglărilor digestive.

Galben – Îmbunătăţeşte tensiunea, digestia, dar şi activitatea stomacului, ficatului şi a rinichilor. În plus, favorizează digestia.

Verde – Reechilibrează tot organismul. Are o acţiune tonifiantă asupra sistemului nervos şi, în acelaşi timp, este capabil să-i relaxeze şi să-i calmeze pe cei care suferă de anxietate.

Albastru– Combate gripa şi infecţiile, normalizează tensiunea, reduce temperatura corpului, dar şi umflăturile, dezintoxică organismul. Calmează persoanele prea „agitate”.

Violet – Echilibrează nivelul sărurilor minerale în organism, în mod deosebit al sodiului şi al potasiului. Stimulează activitatea splinei. Atenuează dereglările vezicii şi rezolvă problemele apărute la nivelul pielii. Combate reumatismul.

Indigo– Combate eficient toate inflamaţiile, de la cele oculare la cele apărute la nivelul cavităţii bucale şi la cele care afecte-ază urechile. Ca şi albastrul, are un bun efect calmant.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale