Exact aşa cum ne aşteptam, celebrităţile nu s-au dezis nici anul acesta şi s-au costumat frumos şi inedit de Halloween. Nu au lipsit lanternele-dovleac, nici petrecerile de pomină!
Tori Spelling, Heidi Klum, Paris Hilton
Actriţa pe care o ştim cu toţii din serialul „Beverly Hills 90210”, mămică a doi băieţi, este nelipsită de la petrecerile anuale de Halloween.
De data aceasta ea a ales să se costumeze în păuniţă, aşa că a optat pentru piese vestimentare în culori tari, împodobite cu pene spectaculoase. Şi machiajul a fost deosebit, iar peruca şi mănuşile au completat perfect ţinuta.
Ca amfitrioană a celei mai aşteptate petreceri din 30 octombrie, trebuie să fii la înălţime! Iar supermodelul Heidi Klum a fost la înălţime şi la propriu, şi la figurat!
Frumoasa de 37 de ani a reuşit să surprindă, din nou, cu alegerea costumului ei.
Dacă acum doi ani s-a transformat în zeiţa indiană Kali, anul acesta s-a metamorfozat într-un robot venit din viitor.
Costumul ei a fost o adevărată piesă de artă (mov cu particule strălucitoare, roşu de foc şi proteze din plastic pentru picioare, foarte înalte), iar machiajul a fost atât de reuşit încât cu greu au recunoscut-o cei prezenţi.
Paris Hilton are petrecerile gravate în codul genetic, aşa că sâmbătă a făcut un tur de forţă şi a luat parte la mai multe evenimente. La balul organizat de sora ei, Paris a purtat o rochie sumară de indiancă, din petice de piele şi pene.
Citeşte continuarea în pagina următoare!