Frumuseţe: 4 moduri de a te coafa singură, acasă

.

În numai câteva minute poţi obţine o coafură de efect, fără să ai nevoie de ajutorul unui specialist sau de produse profesionale costisitoare. Iată câteva idei pentru părul scurt, mediu şi lung care îţi vor fi de mare ajutor.
 

Scurt şic

Piaptănă-ţi părul şi fă o cărare în partea care te avantajează. Apoi umezeşte vârfurile cu puţină apă, pentru ca şuviţele să ia forma pe care o doreşti. Usucă-le cu ondulatorul sau, dacă nu, cu foehnul şi o perie rotundă de dimensiune mică ori medie. La final, îţi poţi aranja mai bine coafura punându-ţi o bentiţă subţire. Nu uita să foloseşti puţină ceară de păr pentru luciu şi fixare.

Sexy lung

După ce îţi speli părul, usucă-l cu foehnul, stând uşor aplecată, pentru a-i da volum. Când firele s-au uscat, ia câteva suviţe şi tapează-le, cu un pieptene des, fără să insişti însă foarte mult. Împarte-ţi părul în două părţi egale, apoi răsuceşte-le de câteva ori într-o coadă, sub formă de spirală lejeră. Aşaz-o într-o parte pe umăr, prinde-o la capăt cu un mic elastic şi, pentru a stabiliza, pulverizează cu fixativ întreaga suprafaţă a cozii, la o distanţă de 20 de cm.

Romantic

Părul proaspăt spălat se tamponează cu un prosop timp de câteva minute. Apoi, se îndreaptă uşor cu ajutorul unui pieptene rar, iar partea de sus a calotei se prinde cu un elastic, în aşa fel încât să rămână ultima pentru a fi uscată. Cu ajutorul ondulatorului sau, după caz, al periei, usucă şuviţele, rotindu-le spre partea laterală, astfel încât vârfurile să rămână orientate spre exterior. Pentru o mai bună fixare, poţi folosi puţină spumă de păr.

Clasic

Aceasta este un tip de coafură simplă şi elegantă, care se potriveşte părului lung. După ce ai descurcat firele, fă-ţi o cărare, întinde bine părul şi apoi prinde-l tot într-o coadă la spate. Apoi, roteşte-l sub formă de melcişor şi prinde cocul cu mai multe agrafe de nuanţa părului. La final, pulverizează cu foarte puţin fixativ.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton