Cu toate că Halloween-ul este o sărbătoare preluată de la americani, îi aşteptăm cu nerăbdare sosirea pentru a ne deghiza şi a da naştere celor mai înfiorătoare personaje. Dacă la capitolul costum, machiaj și manichiură alegerile sunt făcute, iată câteva idei de coafuri simple pentru Halloween 2017 care, cu siguranţă, te vor surpinde…plăcut!Coafură simplă pentru Halloween 2017 cu sfori colorateAceasta este una dintre cele mai simple şi uşor de realizat coafuri pentru petrecerea de Halloween. Nu ai nevoie de o îndemânare prea mare, însă ai nevoie de ațe groase sau sfori, neapărat colorate. După ce te joci cu părul astfel încât să-ţi creezi un coc spectaculos, trebuie doar să înfăşori sforile în jurul acestuia. Pentru ca look-ul să fie şi mai spectaculos, îţi recomandăm să-ţi înfăşori în sfori inclusiv faţa, caz în care trebuie să optezi pentru unele mai subţiri.Coafură simplă pentru Halloween 2017 cu mărgeleO altă coafură simplă pentru Halloween este cea decorată cu mărgele. Trebuie doar să-ţi prinzi părul cât mai sus într-o coadă de cal, apoi să-l piepteni în sens invers şi să-l fixezi cu câteva agrafe. Accesorizează-l cu mărgele, pene, dantelă, bijuterii voluminoase şi ocupă-te să ai un machiaj cât mai înfricoşător.Coafură simplă pentru Halloween 2017 cu codiţe împletiteDacă ai părul lung şi nu vrei să-l supui unui styling complicat, îţi recomandăm această coafură pentru petrecerea de Halloween de anul acesta. Trebuie doar să-ţi împleteşti strâns cât mai multe codiţe subţiri şi apoi să le dai cu mult fixativ. Nu porni împletitura chiar de la rădăcină, ci tapează zona respectivă pentru a creea volum. Dacă părul tău este moale şi fin, împleteşte-l în jurul unei sârme subţiri, astfel încât să te poţi juca în voie cu formă codiţelor. Păstrează o şuviţă laterală groasă pe care să o împleteşti de jur împrejurul capului, asemenea fotografiei.Coafură simplă pentru Halloween 2017 cu floriEste una dintre cele mai simple, dar spectaculoase coafuri de Halloween. Ai nevoie doar de accesorii de păr cu flori, fie sub formă de bentiţă, fie de agrafă. Încearcă să găseşti modele mari şi colorate astfel încât să nu pari Ileana Cosânzeana, cu toate că, dacă ţi-ai alege acest personaj de Halloween, ar fi coafura potrivit de exagerată pentru a-ţi completa rolul. Pentru un iz înfiorător de romantic, combină buclele cu şuviţe tapate şi şuviţe drepte.Coafură simplă pentru Halloween 2017 cu pânză de păianjenLa prima vedere ai putea crede că nu vei reuşi de una singură să obţii o asemenea coafură, însă vei fi surprinsă să afli cât de uşor se realizează. Cu o seară înainte de Halloween, împleteşte-ţi părul în multe codiţe pe care aplică spumă. Când îl vei desface a doua zi, pe lângă faptul că te vei bucura de un hairstyling ca al Shakirei, îl vei putea coafa întocmai ca în fotografie. Mai exact va trebui să-l piepteni în sens invers pe vârfuri, nu mai mult de jumătate din lungimea sa, şi să-l aeriseşti până se obţine efectul de pânză de păianjen. Prinde-l aleatoriu încercând să eliberezi cât mai mult din zona vârfurilor.Coafură simplă pentru Halloween 2017 cu coarneÎn topul coafurilor simple pentru Halloween se regăseşte această coafură care, pe cât de complicată pare, pe atât de uşor se realizează. Ai nevoie să-ţi achiziţionezi o cordeluţă cu coarne, iar în jurul coarnelor să-ţi roteşti părul. Pentru un efect remarcabil ar trebui să ai părul lung. Dacă, însă, ai părul scurt, te poţi folosi de bureţi pentru coc ca să-ţi ofere volum sau, poţi roti şuviţele de păr doar la baza coarnelor, lăsându-le pe acestea la vedere.Coafură simplă pentru Halloween 2017 cu funde negreDacă vei adopta această coafură simplă, garantăm că vei face senzaţie în noaptea de Halloween. Este incredibil de uşor de realizat şi ai nevoie doar de…nişte pungi negre de plastic gros pe care să le tai fâşii şi apoi să le înnozi la rădăcina fiecărei şuviţe de păr şi chiar pe lungimea acesteia. Pentru o fixare mai bună, foloseşte întâi un elastic de păr. Se potrivește de minune părului scurt.Acum că ți-am prezentat aceste coafuri simple pentru petrecerea de Halloween 2017, care este preferata ta? Ce vei alege să porți în noaptea de 31 octombrie?Citeşte şi - 10 modele de manichiură pentru Halloween 2017Citeşte şi - Top 5 jocuri de groază pentru Halloween 2017