Cele mai bune metode de prevenire şi tratare a ridurilor

.

Inevitabil, cu înaintarea în vârstă, cu toţii ne confruntăm cu apariţia ridurilor, mai mult sau mai puţin accentuate.
Ridurile de expresie se adâncesc, agravându-ne aspectul feţei. Acestea se formează în urma contracşiei excesive şi repetitive a unor muşchi de sub piele (pe frunte, între sprâncene, la colţul ochilor).

Apoi, avem riduri formate prin deteriorarea structurii interne a pielii şi prin diminuarea cantităţii de collagen şi acid hialuronic. Aici intră şanturile dintre nas şi gură, de pe obraji, ridurile de la nivelul pliurilor de flexie, cum se întâmplă în cazul ridurilor orizontale de la nivelul gâtului.

De unde apar?

Genetica este foarte important în apariţia ridurilor, dar nu este definitorie.

Factorii externi care pot grăbi aparişia ridurilor sunt: expunerea excesivă la soare, la frig, la temperaturi crescute, asociate cu umiditatea scăzută, la curenţii de aer în asociaţie cu temperaturile scăzute.

Cum prevenim?

Pentru prevenirea ridurilor trebuie să diminuăm expunerea la factorii mai sus menţionaţi şi să ne ajutăm genetic personal prin aplicarea cremelor cu factor de protecţie, crème superhidratante, să ne bucurăm periodic de sauna umedă care are efect antirid imediat, să avem un regim de viaţă şi alimentar corect, să consumăm fructe, legume, fibre şi multe lichide, să întrerupem fumatul şi să facem cure anuale de vitamina A, C şi E.
Bineînţeles, un rol foarte important în prevenţia aparişiei ridurilor îl are efectuarea regulată a terapiei dermatocosmetice.

Cum tratăm?

Tratamentul ridurilor poate fi nechirurgical, chirurgical sau asociat.

Tratamentul nechirurgical are o paletă largă de servicii ca:
–    Peelingul chimic – presupune aplicarea unui lichid pe piele cu rolul de a exfolia pielea deteriorată şi a îmbunătăţi structura internă
–    Microdermoabrazia – exfolierea mecanică a pielii îmbătrânite
–    BioSkin Regeneration – tratament de ultimă oră cu rol în refacerea suportului intern al pielii, fapt care duce la înlocuirea pielii îmbătrânite sau deteriorate cu una tânără şi sănătoasă
–    Tratamente cu laser sau lumină pulsată
–    Injectarea de acid hialuronic sau alte geluri cu rol în umplerea ridurilor
–    Tratamente cu tocină botulinică – cu rol în ştergerea ridurilor de expresie

Tratamentele chirurgicale

–    Umplerea ridurilor şi refacerea volumetriei cu ajutorul grefelor de grăsime proprie recoltate din alte zone ale corpului
–    Liftingul chirurgical practicat deobicei la vârste mai înaintate, cu tol atât în diminuarea ridurilor, cât şi în ridicarea pielii de la nivelul feţei.

În general, ce amai înţeleaptă alegere este să asociezi mai multe terapii în vederea obţinerii scopului dorit. De exemply, toxina botulinică şi tratamentul BioSkin Regeneration, toxina botulinică şi peelingul chimic, toxina botulinică şi acid hialuronic, metode chirurgicale cu terapii nechirurgicale.
Intră şi tu în concurs şi înscrie-te în cursa pentru un look spectaculos!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton