Ce să faci pentru ca rujul să-ţi reziste mai mult timp pe buze

.

Ai încercat mai multe tipuri de rujuri, dar niciunul nu vrea să-ţi reziste pe buze mai mult de două ore? S-ar putea ca problema să nu fie cauzată de produsul de make-up, ci chiar de ritualul tău incomplet de beauty…
Poate că nu obişnuieşti să-ţi exfoliezi buzele, însă la fel ca şi exfolierea pielii de pe corp, şi pielea de pe buze se regenerează permanent, iar celulele moarte de la suprafaţă ar trebui eliminate cumva, pentru a nu se forma acele pieliţe deloc plăcute.

Cea mai simplă modalitate de exfoliere a buzelor constă în folosirea unei periuţe de dinţi, cu care să-ţi masezi uşor buzele, periodic. Nu folosi periuţa de dinţi obişnuită, ci foloseşte una nouă, pe care o poţi păstra doar pentru acest proces.

Apoi, nu uita de hidratare. Buzele trebuie şi ele hidratate constant, nu numai în sezonul rece, iar ideal ar fi să ai un balsam de buze cu factor de protecţie solară.

Odată îndepliniţi aceşti doi paşi pregătitori, şi absolut necesari, buzele tale vor fi mult mai catifelate şi mai pregătite pentru aplicarea rujului. Înainte de aplicare însă, poţi apela la încă un truc – foloseşte puţin fond de ten pe buze sau foarte puţin concealer. Această bază va fixa mult mai bine rujul, iar şansele ca el să dispară după primul pahar de apă scad considerabil.
Foto: ruj pe buze, Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton