O tânără bloggeriță din Marea Britanie a realizat un filmuleț prin care încearcă să schimbe părerea societății despre frumusețe. Femeia a reacționat, astfel, la criticile pe care le-a înfruntat în momentul în care a postat imagini cu ea nemachiată.
Em Ford este un blogger de beauty din Londra, care a stârnit un val de comentarii agresive în momentul în care a postat imagini cu ea nemachiată. „Ești urâtă” sau ”nici nu mă pot uita la ea” sunt doar câteva dintre reacțiile pe care le-au avut internauții, iar femeia a vrut să le arate cât de nedreaptă este percepția lor.
Cum a început totul?
Em Ford postează tutoriale de make-up pe canalul ei de Youtube și le învață pe femei cum să își ascundă imperfecțiunile și cum să arate impecabil cu ajutorul machiajului. În urmă cu aproximativ 3 luni, a postat un selfie în care apare nemachiată, iar fotografia a primit peste 1.000 de comentarii, de la oameni din toată lumea, potrivit dailymail.co.uk. Cele mai multe dintre ele au fost negative.
După aceste reacții, Em a realizat un filmuleț în care a adunat cele mai crude comentarii, dar și complimentele pe care le-a primit, pentru a arăta impactul pe care le-au avut asupra ei. „Arăți dezgustător”, „s-a spălat vreodată pe față?” sunt doar câteva dintre reacțiile internauților la pozele cu Em nemachiată. Privitorii s-au arătat ceva mai blânzi la pozele cu ea machiată, dar nici așa nu a scăpat de critici. Pe lângă „ești frumoasă” sau „ești perfectă”, i s-a spus și că „porți prea mult machiaj”, „aceasta este reclamă falsă” sau „nu avea încredere în nicio nenorocită cu machiaj”.
Filmulețul care prezintă toate aceste comentarii și care surprinde și reacția tinerei are peste 13 milioane de vizualizări și a devenit viral.
„De-a lungul ultimelor săptămâni am primit mii de mesaje de la oameni din toată lumea, care suferă de acnee, o problemă de nesiguranță și de lipsă de încredere de sine. Am vrut să fac un filmuleț care să arate cum social-media poate crea așteptări nerealiste atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor. Una dintre provocările pe care le înfruntăm toți este că, în societate, suntem obișnuiți să vedem imagini false ale perfecțiunii și să ne comparăm cu standarde nerealiste de frumusețe, așa că riscăm să uităm cel mai important lucru: ești frumoasă! Ești frumoasă indiferent de cât de imperfectă de simți, indiferent de cât de supărată ești pe felul în care arăți sau cât de greu îți este să îți faci prieteni ori să ai încredere în tine. Crede în tine și nu lăsa pe nimeni să îți spună că nu ești frumoasă – nici măcar pe tine”, este mesajul lui Em Ford, care însoțește filmulețul.
Sursa foto: Shutterstock.