Ce nu știi despre șamponul uscat

.

Ca să parafrazăm un serial celebru ”Vine vara!” O dată cu venirea verii, vin și problemele legate de podoaba capilară (transpirația, sebumul în exces, mirosul neplăcut, lipsa volumului). Cum facem să nu pierdem volumul părului și să economisim timp prețios pentru lungile zile de vară? Există un produs care ne poate ajuta: șamponul uscat.

Nu este un șampon propriu zis, ci o soluție temporară de prelungire a perioadei dintre spălări. Hair styliștii au început să foloească acest produs minune și în saloane pentru a împrospăta părul.

Știai că…

Șamponul uscat se găsește sub formă de aerosoli sau pulbere.

Acesta se aplică la rădăcina părului și se lasă să acționeze minim 10 minute.

Este indicat să periem părul după aplicarea șamponului uscat pentru a elimina excesul.

Dacă folosim un șampon uscat spary este necesar să aplicăm pe păr de la o distanță de 20-30 cm.

Poți prepara acasă la tine un șampon pentru blonde sau un șampon pentru brunete.

Cum prepari un șampon uscat pentru blonde

Ai nevoie de 35 g de amidon de porumb, 4 linguri de bicarbonat de sodiu și 10 picături de ulei esențial. Toate ingredientele se amestecă și se țin într-o solniță pentru o aplicare mai precisă.

Cum prepari un șampon uscat pentru brunete

Ingredientele necesare sunt 2 linguri de amidon de porumb, 2 linguri de pudră de cacao și 2 linguri de scorțișoară. Toate ingredientele se amestecă și se țin într-o solniță pentru o aplicare mai precisă.

Pentru părul roșcat se recomană înlocuirea pudrei de cacao cu boia dulce/ paprika.

    
Vedete din Romania Vedete internationale