Pentru că am vorbit deja despre tunsori, e cazul să aflăm și care sunt tendințele în materie de culori de păr pentru sezonul de primăvară-vară 2016. Așa cum era de așteptat, nuanțele deschise și naturale sunt cele care vor cuceri majoritatea femeilor. Cu câteva mici excepții…
Iată principalele tendințe!
Nuanțe variate de blond
De la blondul platinat, până la blondul cenușiu sau la cel ușor auriu, toate nuanțele se regăsesc în tendințele noului sezon și probabil că le vom vedea peste tot în primăvara, dar mai ales vara lui 2016. Dacă vrei să-ți schimbi look-ul e bine să știi că nuanțele naturale sunt cea mai sigură alegere.
50 shades of gray
După cum spuneam, blondul argintiu se numără printre tendințele sezonului, dar dacă vrei să mergi mai departe cu griul, o poți face! Am văzut în propunerile stiliștilor câteva nuanțe de gri care ne-au plăcut foarte mult – nu foarte multe, ce-i drept – dar look-ul rezultat este foarte cool.
Multe nuanțe de șaten
Partea bună este că dacă ești șatenă și nu te-ai vopsit deloc până acum, ești în tendințe fără niciun efort. Iar dacă vrei să optezi acum pentru șaten, orice nuanță ai alege este în regulă, pentru că se poartă atât șatenul deschis, cât și cel închis, apropiat de brunet. Ce-i drept, negrul lipsește aproape cu desăvârșire din peisajul tendințelor de primăvară-vară 2016.
Culori intense vs. pasteluri
Credeam că în 2016 am scăpat, în sfârșit, de părul colorat, dar se pare că ne-am înșelat. Stiliștii au ales două direcții total diferite – se poartă, pe de o parte, culorite intense (roșu, albastru, verde), dar și nuanțele pastelate de roz, lila sau verde-mentă.
Încă nu ne-am hotărât dacă ne plac sau nu, dar credem că sunt o alegere potrivită pentru femeile nonconformiste sau pentru cele care vor să iasă în evidență.
Foto: Hepta
Ultima modificare martie 7, 2022 3:34 pm