Ce cantităţi de produse cosmetice ar trebui să foloseşti

.

Te-ai întrebat vreodată dacă foloseşti cantitatea corectă de produse cosmetice? Ne referim aici la cremă, şampon, balsam şi altele asemenea.

Citeam zilele trecute pe ambalajul unei creme de faţă, cu protecţie solară, că pentru ca produsul să-şi facă efectul, cantitatea optimă pentru o aplicare e de aproximativ o linguriţă… E drept că nu am ştiut până acum acest lucru, la fel cum nu ştiam nici cantitatea potrivită recomandată pentru alte produse cosmetice.

Tocmai de aceea, am căutat nişte indicaţii în acest sens, iar azi a venit momentul să ţi le spunem şi ţie. Conform specialiştilor de la makeup.com, iată cum arată ”dozele” optime de produse de îngrijire, pentru o aplicare…

  • Atunci când te demachiezi, e suficientă o cantitate de produs similară unei alune de pădure.
  • Cantitatea de cremă de faţă nu ar trebui să fie mai mare decât dimensiunile a două stafide.
  • Cantitatea de cremă de noapte ar trebui să fie egală cu greutatea unei afine.
  • Cantitatea de şampon ar trebui să fie cam cât o mură, pentru păr scurt, și aproximativ cât o căpșună pentru păr lung.
  • Cantitatea de balsam pentru păr nu ar trebui să fie mai mare decât o cireașă, pentru păr scurt, și două măsline, pentru păr lung.
  • Cantitatea de spumă de păr ar trebui să fie cam cât o caisă, pentru păr lung, și aproximativ cât două-trei cireșe, pentru păr scurt.

Foto: femeie care tine in mana un produs cosmetic/ Shutterstock

Ultima modificare iunie 12, 2015 12:23 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale