Ce accesorii de păr se poartă sezonul acesta

.
Noul sezon aduce cu el o mulţime de tendinţe în materie de modă şi frumuseţe, iar printre acestea am remarcat şi noul trend al accesoriilor de păr. Mai feminine ca oricând, acestea sunt inspirate din natură sau din celelalte direcţii ale momentului – anii

’70 ori practicile BDSM, de actualitate datorită deja celebrului film “50 Shades of Grey”.

Pentru a înţelege mai bine ce accesorii de păr ar trebui să adaugi colecţiei tale în acest sezon, iată câteva dintre propunerile designerilor…

Elemente inspirate din natură

Am văzut o mulţime de accesorii de păr florale pe catwalk-uri, de la coroniţele din garoafe şi trandafiri propuse de Dolce&Gabbana, până bentiţele în nuanţe pastelate propuse de Marchesa ori cele minuscule, tot cu detalii florale, de la Bottega Veneta.

Dolce&Gabbana

Marchesa

Bottega Veneta

Însă cum elementele naturale nu înseamnă numai flori, poţi merge mai departe de-atât. În colecţia AF Vandervorst manechinele au defilat cu accesorii de păr în forma unor crengi sau chiar spice de grâu. Ţine cont de faptul că ceea ce vezi pe catwalk sunt exemple pur inspiraţionale, şi alege înţelept.

AF Vandervorst

Elemente inspirate din anii ’70

Eşarfele de mătase purtate pe cap, în stil turban, pe care le-am văzut la Missoni ne-au plăcut foarte mult. Inspiră-te din propunerile celebrului brand şi îndrăzneşte să ieşi din tipare!

Missoni

Elemente inspirate din practicile BDSM

Pentru că “50 Shades of Grey” este deja mai mult decât un film – l-am putea numi foarte bine curent sau fenomen – nu-i de mirare că designerii au integrat în ţinutele lor elemente inspirate din practicile BDSM. Un exemplu în acest sens sunt accesoriile de păr din colecţia Bora Aksu – nişte şireturi din piele înnodate pe toată lungimea cozii.

Bora Aksu

Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton