Dacă şi tu ai cearcăne, probabil ţi-ai dat seama că te îmbătrânesc mai mult decât ridurile. Află de ce ţi-au apărut şi cum poţi scăpa de ele prin dietă şi o îngrijire adecvată.Ne-am obişnuit să asociem cearcănele cu oboseala. De fapt, câteva nopţi nedormite nu pot fi de vină pentru cearcănele care îţi dau bătăi de cap de câţiva ani. Adevăratele cauze ale acestei probleme cu care se confruntă multe femei - dar şi bărbaţii - sunt cu totul altele.De ce ai cearcăneProbabil ai observat că sunt şi copii sau adolescenţi care au cearcăne. În acest caz nu poate fi de vină nici oboseala, nici lipsa îngrijirii adecvate. Uneori cearcănele sunt o moştenire genetică de care nu prea se poate scăpa. Îţi poţi da seama dacă e şi cazul tău uitându-te la cei din familie. Dacă părinţii, bunicii sau fraţii tăi au cearcăne, atunci poţi fi sigură că e vorba de ereditate. De obicei, asta se întâmplă la cei care au pielea deschisă la culoare şi ochii înfundaţi în orbite.Dacă "în tinereţe" nu ai avut probleme cu cearcănele, înseamna că ele sunt o urmare a procesului natural de îmbătrânire. Pielea din jurul ochilor, care şi asa este subţire şi mai sensibilă, se subţiază şi mai mult odată cu vârsta, iar vasele de sânge din acea zonă devin mai vizibile. Iar dacă eşti şi amatoare de soare şi plajă, asta nu face decât să agraveze problema.Cearcănele sunt mai vizibile şi la cele care au probleme cu retenţia de lichide în ţesuturi. Vasele de sânge de sub ochi se dilată şi se umflă, motiv pentru care se văd mai bine prin piele. Totuşi, asta se întâmplă mai degrabă la persoanele care suferă de anumite boli - cardiace, de tiroidă, rinichi, ficat - sau care iau anumite medicamente.Dacă te-ai trezit dintr-o dată cu cearcăne sau dacă ţi-au apărut în urma unui tratament probabil că ar fi mai înţelept să iei legătura cu medicul. O altă boală asociată cu cearcănele este anemia.Mai puţin cunoscut este faptul că cearcanele apar şi din cauza alergiilor la polen sau praf. Acestea duc la congestia nazala, adică nasul înfundat, care dilatează vasele de sânge de sub ochi. În plus, când te ustură ochii ai tendiţa să îi freci mereu, ceea ce înrăutăţeşte problema.Dieta, tratament pentru cearcăneDeşi unii dermatologi nu sunt de acord, este posibil ca şi dieta greşită să fie vinovată pentru apariţia cearcănelor. Unul din principalii vinovaţi este sarea, care afectează circulaţia sanguină şi favorizează retenţia de lichide. Ca să eviti asta, va trebui să te abţii de la toate alimentele procesate, chiar dacă nu sunt foarte sărate, pentru că reprezintă surse de sodiu ascuns.Citeşte continuarea articolului în pagina următoare!S-ar părea că şi vitamina C ajută, pentru că ar putea să întărească pereţii vaselor de sânge. Cele mai bune surse sunt fructele şi legumele proaspete. Printre factorii care duc la formarea cearcănelor s-ar putea să fie şi fumatul, cafeaua şi celelalte băuturi cu conţinut de cofeină - deci dacă reuşeşti să le eviţi e cu atât mai bine.Tratamente naturale pentru cearcănePe lângă o viaţă echilibrată şi o alimentaţie corectă, poţi încerca şi câteva tratamente naturale pentru cearcăne. Vechiul truc cu pliculeţe de ceai sau cu feliile de castravete chiar funcţionează atâta timp cât ele sunt reci pentru că frigul contractă vasele de sânge dilatate excesiv. Poţi încerca şi cu două linguri ţinute la frigider. Din păcate, soluţia este doar temporară.S-ar putea să obţii rezultate bune şi dacă dormi câteva nopţi cu capul uşor mai ridicat decât restul corpului. Astfel ajuţi circulaţia de la nivelul feţei. Iar dacă problema ta este congestia nazală, încearcă să-ţi desfunzi nasul folosind un spray sau o soluţie cu apă de mare.Poate ţi se pare că soarele te ajută. Pe termen scurt s-ar putea să fie adevărat pentru că având tenul bronzat petele negre de sub ochi sunt mai puţin vizibile. Însă pe termen lung soarele îţi face mai mult rău decât bine fiindcă subţiază şi usucă pielea de sub ochi. Cel mai înţelept este să foloseşti creme cu factor de protecţie UV. Şi ochelarii de soare sunt o idee bună pentru că în lipsa lor ai tendinţa să mijeşti ochii, iar asta favorizează ridurile.Foto: ShutterstockAflă mai multe despre cearcăne și cum să scapi de ele.