Cate creme ai acasa?

.

O sa-ti spun de la bun inceput ca nu folosesc creme pentru fata. Nu sunt genul care sa le poarte in geanta, nu-mi petrec minute in sir demachindu-ma pentru ca nici macar nu folosesc prea multe …
… cosmetice. Dar, daca sunt adepta naturaletii 100%, nu inseamna ca nu ma rasfat din cand in cand cu un tratament de genul „home spa” sau ca-i minimalizez beneficiile. Si totusi, sunt constienta ca tenul meu va avea nevoie la un moment dat de putin ajutor ca sa ramana fresh. In cealalta extrema se afla femeile care au o gramada de creme prin casa – si n-au idee la ce foloseste fiecare. Ce avantaje si dezavantaje au cremele, plus cateva sugestii de rasfat pentru tenul tau, iata vei descoperi in randurile de mai jos… 

Reclame vs. stiinta

Multi producatori de creme pentru fata (in special cele anti-rid) sustin sus si tare ca, folosite regulat, produsele lor egaleaza efectul unei interventii chirurgicale. Pornind de la premisa ca fermitatea si prospetimea pielii e data de colagen (pe care il contine in mod natural), prin aplicarea de creme cu peptide (amnio-acizi) si diverse enzime plus colagen pielea va fi stimulata sa produca din nou colagen pe cont propriu. Pielea se relaxeaza, isi recastiga vitalitatea si ridurile sunt reduse! Teoretic, o interventie chirurgicala sau o injectie cu Botox iti ofera cam acelasi efect.

Dr. Marsha Gordon (vice-presedinta Institului de Dermatologie Mount Sinai, New York) explica insa ca „daca aceste creme ar avea efectul unei operatii estetice, s-ar numi medicamente si nu cosmetice – asta trebuie sa tii minte cand testezi sau cumperi un astfel de produs”. Desi piata s-a dezvoltat enorm in ultimii ani si produsele au fost promovate pe scara larga, efectul lor ramane inca sa fie studiat. Momentan, cele mai „performante” creme de pe piata isi mentin efectul cam 12 saptamani…

Cum functioneaza cremele

Trecand din sectorul anti-aging la cremele de zi cu zi, explicatiile devin mai simple si beneficiile vizibile. Cremele de zi, noapte, cele de hidratare sau peeling nu-ti promit marea cu sarea, ci efecte imediate pe care le poti observa cu ochiul liber; plus starea de bine aferenta! Sunt alcatuite dintr-un amestec complex de agenti chimici meniti sa faca straturile superficiale ale pielii mai moi si mai flexibile. Acest lucru se realizeaza prin cresterea continutului de apa din celule (hidratare).

Cremele contin de obiecei ingredienti naturali (lipide, extracte vegetale), dar si uleiuri, emolienti, substante lubrifiante artificiale. Cremele de zi se concentreaza in general pe aspectul proaspat al pielii, hidratarea pe termen scurt si protejarea tenului de factorii negativi din mediu (frig, poluare, arsita etc.), pe cand cele de noapte actioneaza in profunzime si se axeaza pe curatirea porilor si hidratarea de durata. Cremele de noapte nu sunt recomandate pentru femeile cu tenul foarte uleios; in rest, fac minuni! S-a constatat ca dupa 30 de ani, pielea e mai uscata si nu mai poate face fata prea bine radicalilor liberi din mediu (compusi daunatori creati de razele UV, poluare, fum de tigara etc.).

Pentru o piele fericita…

Iti recomandam un ritual pe care sa-l pui in aplicare macar o data pe saptamana. In ziua aceea in care toata lumea te-a stresat la birou si numarai orele pana cand vei ajunge acasa. Pune CD-ul preferat si treci la treaba! In primul rand, jos cu machiajul (Lapte demachiat Age Perfect, LOreal Paris)! Continua cu exfolierea pielii (Tampoane pentru Exfoliere „Anew Clinical”, Avon) si continua cu un scrub eficient, energizant si… parfumat (Crema abraziva cu piersica si migdale, gama Naturals, Avon).

Lasa-ti tenul sa respire cateva minute dupa ce ai inlaturat crema abraziva si incearca apoi un masaj circular pe obraji, pometi si frunte, dupa ce ai aplicat lotiune tonica decongestionanta Age Perfect de la LOreal. Pielea ta va fi curata, proaspata, neteda – si va primi o doza consistenta de Vitamina C si magneziu! Acum poti trece la aplicarea cremei de noapte (Oxygen Power, Nivea Visage) si… somn usor! Te vei trezi cu un ten mai stralucitor si plin de vitalitate ca de obicei!

    
Vedete din Romania Vedete internationale