Vrei un look nou, fără să-ţi tai părul? Cărarea pe mijloc e o schimbare simplă şi rapidă pentru orice fel de coafură.
E o regulă fundamentală faptul că detaliile pot schimba total un stil, iar acest lucru a fost confirmat de multe dive care au apărut pe covorul roşu. Cât va dura această modă? „Cărarea pe mijloc este clasică şi fără sfârşit. Acest look se poartă şi la noi şi va mai dura câteva sezoane, pentru că se obţine fără efort, adică oricine poate avea o coafură nouă, fără a plăti la marile saloane“, spune hair-stilisul Laurent Tourette.
Unde am văzut-o
Covorul roşu a văzut de toate – de la cocuri până la cer şi o abundenţă de bucle până la păr super lung sau ultra scurt – însă acum este momentul cărărilor pe mijloc, completat de şuviţe foarte lucioase. Într adevăr, această tendinţă s-a remarcat şi în trecut, însă niciodată un stil atât de simplu nu a fost purtat cu atâta consecvenţă. Este un trend pe care l-am văzut regulat şi pe catwalkuri, iar vibraţiile sale uşor hippy se alătură confortabil rochiilor maxi şi printurilor florale ale sezonului. Catherine Zeta-Jones şi Demi Moore au ales să o poarte cu bucle cu mai mult sau mai puţin volum, Cameron Diaz a optat pentru stilul boho, iar Ashley Olsen preferă cărarea pe mijloc pentru a-şi evidenţia părul blond, bine întreţinut. Cu toate că sunt nume grele la Hollywood, multe vedete frumoase evită cărarea pe mijloc purtată cu cocuri lipite de cap, pentru că acestea avantajează numai acele persoane cu gene de supermodel.
Foto: Shutterstock