Vrem să ne bronzăm uniform, vrem să avem o piele cât mai bine întreţinută şi evident frumoasă. După o vară plină de soare şi mare, am aflat de la cunoscători că pentru un bronz sănătos e bine să foloseşti uleiul de argan, uleiul de cocos sau cel de morcov. La fel de eficient poate fi şi uleiul de măsline în amestec cu uleiul bio de avocado.
Evident, cel mai potrivit este cel pur, bio, fără alte ingrediente în compoziţie. Astfel de uleiuri au proprietăţi remarcabile, mai ales dacă sunt obţinute prin presare la rece.
Uleiul de argan, numit si “aurul din Maroc, poate preveni cu succes uscarea si îmbătrânirea pileii. Tocmai de aceea este indicat să îl aplici pe piele înainte să mergi la mare. Aşadar, foloseşte-l după duş, iar la plajă nu uita de crema de protecţie solară. În combinaţie cu ulei de argan îţi va oferi bronzul perfect!
Află de pe www.ecotrend.ro mai multe despre beneficiile uleiului de argan pentru ca pielea ta să nu sufere după expunerea la soare.
Este excelent în îngrijirea epidermei, iar cosmeticienii spun că morcovul nu ar trebui să lipsească din cremele care se respectă. Sucul de morcov este recomandat în măştile faciale, dar poate fi şi un bun bronzant natural. Există, de asemenea, foarte multe creme cu protecţie UV din a căror compoziţie nu lipseşte morcovul, tocmai pentru că poate proteja pielea de razele soarelui. Uleiul bio de morcov aplicat înainte de plajă este ideal pentru un bronz foarte sănătos. Pielea va fi strălucitoare şi foarte hidratată. De asemenea, petele maronii care apar deseori după expunerea la soare nu vor mai fi o problemă.
Uleiul de cocos
Hidratează! Acesta este rolul acestui ulei bio… Dacă îl vei folosi la plajă, chiar şi după o baie în mare vei fi de-a dreptul impresionată de frumuseţea pielii tale. Specialiştii din cosmetică spun că îl putem înlocui chiar şi cu o cremă de protecţie solară. Este la fel de bun şi după expunerea la soare, pentru că reuşeşete să calmeze pielea înroşită.
Tot pentru un bronz natural, de durată şi uniform, e bine să foloseşti uleiul de măsline. Cunoscătorii, sau mai bine spus cei care au încercat reţete cât mai originale, spun că poate fi combinat cu sos de roşii sau ulei bio de avocado, cu efect anti-îmbătrânire şi protecţie solară.