Mierea este un ingredient minune, cu multiple proprietăți nutritive și terapeutice, care poate avea beneficii surprinzătoare pentru frumusețea și pentru sănătatea ta!
Citește și: 5 beneficii ale masajului corporal.
Știai că mierea de albine a fost evaluată ca un îndulcitor natural cu mult înainte ca zahărul să devină disponibil în secolul al 16-lea? Oamenii au utilizat mierea pentru proprietățile sale antibacteriene și antifungice din cele mai vechi timpuri. Aceasta conține vitamine, enzime, aminoacizi și minerale precum calciu, fier, clorură de sodiu, magneziu, fosfat și potasiu. Iată alte beneficii surprinzătoare pe care le are mierea pentru frumusețe:
Mierea poate trata mătreața
Un studiu din 2001 publicat în European Journal of Medical Research a constatat că aplicarea de miere diluată cu apă caldă pentru zonele cu probleme, elimină mâncărimea și problemele scalpului, cum ar fi mătreața, în doar o săptămână. Datorită proprietăților antibacteriene și antifungice ale mierii, aceasta poate trata dermatita și mătreața seboreică care sunt adesea cauzate de o suprainfecție.
Mierea poate trata rănile și arsurile
Mierea are un efect cicatrizant care poate acționa atât pe plan intern, cât și extern. Aceasta poate fi utilizată ca tratament convențional pentru răni și pentru arsuri prin dezinfectarea lor, recomandă specialiștii de la apicola.ro, companie care promovează produse apicole.
Citește și: Ce se întâmplă dacă bei zilnic o linguriță de ulei de măsline cu zeamă de lămâie.
Mierea întărește sistemul imunitar
Sistemul imunitar este foarte important pentru o sănătate bună. Un consum regulat de miere poate oferi sistemului imunitar un impuls minunat, deoarece are proprietăți anti-bacteriene și antioxidante.
- Alături de miere, vezi un top cu alimente care nu expiră dacă știi să le păstrezi corect!
Mierea ajută în afecțiunile gingivale
Pentru că mierea are acțiune antimicrobiană, poate ajuta în lupta contra afecțiunilor gingivale, în ciuda conținutului de zaharuri. Cercetătorii afirmă că exista o enzimă în miere, care este responsabilă pentru crearea de peroxid de hidrogen. Acest peroxid este ceea ce dă mierii calitatea antimicrobiană, care elimină placa bacteriană și limitează cantitatea de acid. Pur și simplu se diluează miere și se folosește ca o apă de gură sau se face o pastă de dinți din ea și se perie dinții.
Foto: 123rf
Ultima modificare martie 21, 2022 1:29 pm