Adina Halas nu a făcut un secret din faptul că preferă produsele cosmetice preparate acasă din ingrediente naturale, în locul celor din comerţ. Ba mai mult, vedeta împărtăşeşte pritenilor de pe internet reţetele încercate de ea, ajutând astfel numeroase femei.
Ultima postare video a Adinei Halas ne propune o mască pentru podoaba capilară. Părul gras, ars, deteriorat, aspru, fără strălucire, firul firav şi căderea parului sunt probleme ce pot fi ameliorate sau chiar rezolvate cu aceasta reţetă homemade.
Ingredintele de care ai nevoie sunt următoarele: un avocado pasat, un gălbenuş de ou, o lingură de ulei de cocos, o lingură de ulei de măsline, o lingură de ricin, o linguriţă ulei de jojoba, o linguriţă de vitamina A uleioasă şi sucul de la o jumătate de lămâie. Toate acestea se amestecă până devin o pastă, care apoi se împarte în două cantităţi egale. Într-una se adaugă sucul de lămâie şi va fi folosită pentru rădăcinile firelor de păr, în timp ce a doua cantitate se va întinde pe toată lungimea şi se va ţine timp de aproximativ două ore pe cap.