„Concentrate“ şi „puternice“: sunt două cuvinte care sună cunoscut pentru urechile celor ce ar face totul pentru un ten frumos. În timp ce serumurile au aceste calităţi, chiar avem nevoie cu orice preţ de ele?
Serumurile pentru ten sunt precum vedetele tabloidelor de la Hollywood. Sunt „ambalate“ să ne fure privirile, dar merită ele atenţia şi banii noştri, dacă n-au rezultate pozitive din prima? Uneori, da, dacă privim cazul actorului Robert Downey Jr. (care după o perioadă fără rezultate, scandaluri şi probleme cu droguri, a reuşit să-şi revină şi să ne impresioneze prin câteva roluri bune). Lăsând gluma la o parte, trebuie să admitem că nu o dată rolul lor ne-a fost neclar. Le aplicăm sub crema hidratantă sau în locul ei? Sunt ele salvarea problemelor tenului sau un pas în plus pentru rutina de beauty? Dacă picuri două serumuri împreună pe faţă, va avea loc o erupţie vulcanică? OK, ştim răspunsul ultimei întrebări, dar pe măsură ce noi formule aglomerează rafturile cu produse de îngrijire a tenului, o lecţie de bază despre acestea este în regulă.
Creme versus serumuri
Serumurile au texturi lejere, sunt lichide bazate pe apă şi oferă pielii o doză mare de ingrediente. „Este la fel ca în cazul ingredientelor active din creme. Diferenţa este de compoziţie: serumurile nu conţin excipienţi – asta înseamnă că nu există nimic să interfereze cu ingredientele concentrate active, odată ce ajung pe piele“, spune dr. Daniela Popoiu, medic specialist dermatolog la Dermestetica – Dermathology&Aesthetic Center (www.dermestetica.ro). Superpotenţele sunt ademenitoare pentru oricine s-a impa-cientat până acum prinvindu-se în oglindă şi aşteptând ca noile produse să aibă rezultate. Dr. Popoiu crede că unele probleme de piele răspund mai bine la serumuri decât la alte produse. Ridurile sunt primele pe listă. Serumurile anti-ageing nu doar conţin cantităţi concentrate de substanţe ce netezesc pielea (retinol, peptide), ci mai au în compoziţie şi antioxidanţi, care sunt mai eficienţi în formule fluide. „Serumurile conţin mai multă apă decât produsele hidratante şi eliberează cu mai multă eficienţă ingrediente precum vitamina C, extractul de ceai verde sau acid hialuronic“, spune Laura Ştefan, esteticiană la centrul de relaxare şi remodelare corporală Dreamline (www.dreamline.ro). De aici, şi explicaţia pentru sticluţele mici cu preţuri mari. Formulele ce calmează pielea sunt, de asemenea, mai bune sub formă de serum, fiind create pentru a acţiona pe termen scurt. „Ingredientele calmante precum lemnul dulce, muşeţelul sau gălbenelele sunt mai sigure şi mai benefice într-o formă mai concentrată. Iar rezultatele apar fără întârziere“, zice Laura Ştefan. Totuşi, nu ignora dezavantajul acestor ingrediente cu acţionare rapidă împotriva roşeţii – au efect numai câteva ore!. Şi cel mai bun ingredient de depigmentare, hidrochinona, este eficient într-o concentraţie de minimum 4%, dar crema se prepară numai la indicaţia medicului. Exact opusul se aplică în cazul tratamentelor antiacnee – aici ai nevoie de concentraţii mai slabe, aplicate pe perioade mai lungi. O concentraţie puternică nu e mai bună pentru ingredientele antiacnee, care pot fi iritante.
Ce e prea mult strică
Odată ce ţi-ai ales serumul potrivit, e esenţial să păstrezi în minte câteva reguli. În primul rând, aplică-l întotdeauna pe o piele curată: „Nu-l pune niciodată peste crema hidratantă, pentru că va pătrunde mai greu în piele“, ne sfătuieşte esteticiana Laura Ştefan. Iar pentru că majoritatea formulelor nu hidratează suficient pielea, aplică o cremă hidratantă cinci minute mai târziu. Dacă o aplici mai devreme, serumul poate fi diluat şi nu vei avea parte de toate beneficiile acestuia! Şi nu uita: ce-i prea mult strică chiar şi dintr-un lucru bun; dacă foloseşti o cremă sau un demachiant cu aceleaşi ingrediente active ca şi serumul, pielea se poate irita, deci mai bine alege un produs de curăţare sau hidratare obişnuit. În timp ce o singură aplicare pe zi e suficientă, ţine minte că serumurile antiîmbătrânire se împart în două categorii: cele pe bază de antioxidanţi se aplică dimineaţa, pentru a preveni deterioarea pielii, cauzată de razele nocive ale soarelui, iar cele cu ingrediente antirid au un efect sporit pe timpul nopţii.