Pe măsură ce îmbătrânim, organismul nostru produce tot mai puțin colagen, o substanță esențială pentru o piele tânără și frumoasă. Vezi ce alimente poți consuma, pentru a stimula producerea de colagen.
Cuprins
Colagenul este situat sub epidermă și reprezintă baza țesutului ce sprijină structura pielii. Nu doar vârsta duce la scăderea nivelului de colagen, ci și soarele, radicalii liberi, fumul de țigară sau poluarea.
Organismul produce mereu colagen, pentru a repara celulele stricate, dar în jurul vârstei de 35 de ani, nivelul acestei substanțe, dar și calitatea ei, încep să scadă. Sunt numeroase creme pe bază de colagen, dar poți stimula producția de colagen incluzând în dietă anumite alimente.
Cuprins
Peștele
Peștele, precum tonul și somonul, întărește celulele, pentru că este bogat în omega 3. Celulele pielii sunt înconjurate de o membrană grasă, ce le protejează, iar când sunt sănătoase, sunt capabile să susțină structura pielii.
Legumele verzi
Legumele verzi, precum spanacul ori varza cale, sunt bogate în vitamina C și cresc producția de colagen. Vitamina C are proprietăți antioxidante ce stabilizează enzimea care distruge colagenul. În plus, protejează împotriva radicalilor liberi ce scad nivelul de colagen.
Legumele roșii
Roșiile, ardeii roșii și sfecla roșie conțin un antioxidant natural, ce protejează pielea de ultraviolete și crește nivelul de colagen.
Soia
Soia conține genisteină, o substanță ce acționează ca un antioxidant și stimulează producția de colagen. În plus, blochează enzimea responsabilă cu îmbătrânirea pielii.
Proteinele
Proteinele din ouă sunt bogate în colagen și sprijină producția naturală a acestei substanțe. Vegetarienii le pot înlocui cu nucile, care au cam același rol.
Legumele portocalii
Legumele portocalii, precum morcovii sau cartofii dulci, restaurează și regenerează pielea, datorită vitaminei A pe care o conțin.
Ceaiul alb
Cercetătorii de la Universitatea Kingston au constatat că ceaiul alb protejează proteinele pielii, în special colagenul. În plus, previne activitatea enzimelor care distrug colagenul și duc la apariția ridurilor.
Citricele
Studiile au arătat că portocalele, lămâile sau grapefruitul sunt bogate în vitamina C și au capacitatea de a transforma anumiți amino-acizi în colagen.
Ultima modificare noiembrie 22, 2021 12:54 pm