6 soluții simple și inedite pentru un păr de invidiat

.

Cu siguranță și părul tău se încăpățânează adesea să nu stea așa cum îți dorești sau aspectul său lasă de dorit. Fiecare femeie cunoaște destul de bine aceste sentimente. Umezeala, electricitatea statică, produsele de îngrijire necorespunzătoare, apa sau chiar vârsta, pot contribui la apariția nemulțumirilor legate de felul în care acesta arată. Dar ce te faci când trebuie să ieși rapid din casă și nu ai foarte mult timp de pierdut în fața oglinzii? Sau cum simplifici rutina aranjării părului și obții un aspect de invidiat? Rândurile de mai jos cuprind câteva dintre cele mai utile și inedite soluții,  pentru a avea un păr mereu frumos.

  1. Perfect drept

Buclele nu se încadrează în topul preferințelor tale și preferi părul perfect drept? Poți folosi fără griji placa de păr, atâta timp cât ai în vedere câteva aspecte. În primul rând este important să acorzi atenție calității acesteia. Există plăci de păr care sunt mai eficiente, având diverse funcții, de exemplu de protecție sau împotriva electrizării. Apoi, contrar credinței că o temperatură mai înaltă distruge părul, lucrurile stau exact invers. Dacă setezi o temperatură joasă, va fi nevoie să treci cu placa de mai multe ori peste aceeași șuviță, lucru care este mult mai dăunător părului tău. Aplică o soluție de protecție termică, și temperatura la mediu spre înalt. La final aplică puțin fixativ, pentru a menține aspectul cât mai mult timp, pieptănând  zonele care au tendința de a se încreți prima dată.

  1. Umbre deschise

Îți dorești de ceva vreme umbre sau șuvițe mai deschise la culoare, însă nu ai vrea să cheltui o avere? Vestea bună e că există soluții alternative unei vizite la coafor. Stoarce o lămâie într-un vas, înmoaie o periuță de dinți în zeama rezultată și periază ușor șuvițele de deasupra. Odată încheiată această etapă, stai în soare pentru aproximativ 45 de minute, maximum o oră. Repetarea întregului proces o dată la două săptămâni va oferi părului tău umbre (șuvițe șterse) mai deschise la culoare, în mod natural.

  1. Scapă de firele rebele

Firele de păr rebele sunt o problemă frecventă. Exact atunci când vrei să îți prinzi părul în coadă, se ivesc și îți dau toate planurile peste cap. Iar printre cele mai supărătoare se numără așa-numitele „baby hair”. Este vorba de șuvițele de păr scurt de pe frunte, care se răsucesc, stricând aspectul coafurii. O soluție simplă este să aplici fixativ pentru fixare puternică pe o periuță de dinți, iar apoi să le periezi în direcția în care îți dorești să stea.

  1. Șampon uscat pentru brunete

Unul dintre principalele motive pentru care femeile cu păr închis la culoare nu folosesc șamponul uscat sunt urmele albe care rămân la rădăcină. Dacă ești brunetă, cu siguranță este o problemă de cu care te-ai confruntat și tu la un moment dat. Problema este că, mai ales dacă ai părul gras, să îl speli zilnic implică un efort considerabil. O soluție ideală poate fi prepararea acasă a șamponului uscat. Amestecă 2 linguri de cacao pudră cu două linguri de amidon de porumb și puțină scorțișoară. Aplică la rădăcina părului și masează bine pentru a-ți reîmprospăta coafura.

  1. Perne mătăsoase

Pe durata nopții, în timp ce dormi îți schimbi poziția de nenumărate ori. Iar dacă folosești așternuturi din bumbac, materialul mai aspru va contribui în timp la despicarea firelor de păr. Cu atât mai mult dacă ai un păr fragil, uscat sau cu fir subțire. O soluție simplă care va împiedica acest lucru să se întâmple este să înlocuiești lenjeria de pat, sau măcar fețele de pernă, cu unele din mătase. În plus, unele studii au arătat că acestea pot preveni, de asemena, apariția ridurilor.

  1. Fără clor

Atunci când mergi la piscină, părul tău poate avea de suferit. Clorul din apă îi este dăunător, contribuind la uscarea excesivă a firelor de păr și la despicarea vârfurilor. O metodă simplă de a preveni acest lucru este ca înainte de a intra în apă să îți uzi părul și să aplici o cantitate mare de balsam. Clătește și lasă-l ud. În acest fel părul tău va absorbi apa fără clor și balsamul, în locul apei cu clor din bazin.

Există multe soluții aparent banale care pot simplifica lucrurile atunci când vine vorba despre aspectul părului. Fii deschisă la idei noi, precum cele de mai sus, mai ales atâta timp cât acestea nu pot fi dăunătoare. Poți descoperi trucuri nemaipomenite, care îți vor face viața mult mai ușoară.

Sursa foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton