Dacă ai ochii solicitaţi, obosiţi şi umflaţi, cel mai bine ar fi să iei măsuri imediate. Cosmeticiana Ana Albu îţi recomandă mai multe remedii rapide şi practice, aşa că de acum încolo vei şti ce să faci pentru a redobândi o privire frumoasă.Fie că dormi prea puţin, stai prea mult în faţa televizorului sau a calculatorului, ai o dietă necorespunzătoare, ai mâncat prea sărat sau eşti stresată, te poţi trezi, fără îndoială, cu ochii umflaţi. Iată metodele prin care să-ţi recapeţi privirea odihnită de odinioară.ALBUŞULBate un albuş spumă şi aplică sub ochi. Lasă să se usuce timp de 10 minute, apoi clăteşte bine cu apă rece.CASTRAVEŢIIPoţi să foloseşti fie sucul de la un castravete în care înmoi două dischete pe care să le aplici apoi pe ochi sau poţi să tai castravetele felii şi să le pui pe ambii ochi aproximativ un sfert de oră. În ambele cazuri, este bine ca această legumă să fie rece, din frigider. Îşi va face efectul mai repede.ULEIUL DE COCOSMai poţi încerca şi masajul ochilor înainte de culcare şi, foarte important este să foloseşti ulei de cocos. Acesta îţi va hidrata excelent pielea subţire şi sensibilă din jurul ochilor, pe care îi va şi relaxa.Ce boli grave pot fi depistate în ochi PLICULEŢELE DE CEAIO soluţie la îndemână şi foarte eficientă sunt şi pliculeţele de ceai verde sau de muşeţel, care ajută la contractarea vaselor de sânge din jurul ochilor umflaţi. Pune două pliculeţe în apă fierbinte, le laşi să se infuzeze, apoi mai aştepţi puţin cât să se răcească la temperatura camerei. La final, le aplici pe ochi timp de 3-5 minute.CARTOFIIAmidonul din cartofi este anti-inflamator şi reuşeşte să calmeze foarte bine ochii iritaţi. Curăţă un cartof de coajă şi taie două felii subţiri. Aplică-le seara pe ochi timp de 15 minute. Încearcă să repeţi această operaţiune câteva zile la rând şi vei observa rezultatele.UN "CEVA" RECEO altă metodă şi mai rapidă este să aplici în zona ochilor ceva rece. Poţi lăsa două linguriţe de inox în congelator, timp de câteva minute, apoi scoate-le şi lasă-le puţin să se încălzească. Apoi aplică-le pe ochi pentru câteva secunde. De asemenea, poţi folosi un cub de gheaţă pus într-o batistă.Cremele de ochi sunt o cheltuială inutilă. Vezi de ce!