Să te machiezi este suficient de greu și complicat, dar partea cu adevărat neplăcută vine seara, când trebuie să te demachiezi. Pielea de pe față este una dintre cele mai sensibile zone ale corpului, așa că ar trebui să primească atenție specială din partea ta.
Ce se întâmplă dacă nu te demachiezi în fiecare seară
- Pori blocați
Straturile de fond de ten, blush și bronzer lăsate peste noapte, alături de transpirație și murdăria din aer vor bloca porii. Chiar dacă nu folosești produse de machiaj, curăță-ți fața în fiecare seară cu apă și soluție specială pentru curățarea tenului.
- Piele uscată
Noapte, tenul tău se reface așa că trebuie lăsat să respire, să-și regleze cantitatea de sebum. Dacă vei dormi cu toate produsele de machiaj pe ten, vei împiedica hidratarea naturală a pielii. Demachiază-te cu atenție și vei evita acest aspect.
- Îmbătrânirea prematură a tenului
Particulele de praf și machiajul încarcă și deteriorează tenul în fiecare zi. Dacă vei continua să adormi cu machiajul pe ten, vei observa primele semne ale îmbătrânirii preamture în câțiva ani.
- Coșuri și puncte negre
Machiajul în combinație cu transpirația naturală creează mediul perfect pentru dezvoltarea bacteriilor ce duc la formarea de comedoane.
- Iritații
Produsele de machiaj împiedică pielea de a se regenera. Pielea se poate umfla și poate dezvolta eczeme. Dă-i voie pielii tale să respire, să se vindece și ajut-o cu o cremă hidratantă după ce te demachiezi.
Folosește demachiante blânde, potrivite tenului tău și nu uita să cureți și gâtul.
Sursa foto 123rf
Citește și Cum să faci un demachiant ieftin acasă. Te învaţă Adina Halas
Citește și Şerveţelele demachiante pot fi periculoase. Iată ce poţi păţi!
Ultima modificare aprilie 18, 2022 2:28 pm