(P) 5 lucruri uimitoare pe care nu le știai despre părul tău

.

Îți aranjezi părul zilnic, îl îndrepți, îl ondulezi, îl împletești, și, cu toate astea, cât de multe știi despre el? Dincolo de faptul că are firul subțire sau gros, ondulat sau drept, blond sau brunet și că, în anumite zile, chiar nu vrea să colaboreze pentru un look perfect înainte să ieși din casă, sunt câteva detalii științifice care e posibil să-ți fi scăpat până acum:

Părul nu este pe lista de priorități a corpului tău

Părul nu este un țesut sau organ vital iar asta înseamnă că niciodată corpul nu îi va prioritiza nevoile, iar acesta este cea mai mare provocare a celor care își doresc să le crească părul și să se îndesească. De aceea, ne revine nouă responsabilitatea de a ne asigura că părul primește nutrienții de care are nevoie. Celulele din care este alcătuit părul au nevoie de o dietă exhilibrată de protenie, carbohidrați, vitamine și minerale pentru a funcționa la capacitate maximă. Consumul de somon, un pește bogat în proteine și omega 3, și de carbohidrați complecși precum cartofii dulci și orezul brun ajută la îmbunătățirea vitalității părului.

Părul are memorie

Drept sau ondulat, studiile arată că ondularea unui fir de păr depinde de natura foliculului. Când foliculul este asimetric, firul de păr pe care îl produce are o formă ovală și are tendința să se onduleze. Când este simetric, firul crește rotund și drept. Curios este că toate persoanele cu păr creț își doresc păr drept și invers – pentru asta nu există studii, dar există soluții. Îndreptarea părului este mereu o idee bună, care netezește părul creț, ondulat sau pe cel drept și neascultător. Mai mult, potrivit Philips, îndreptarea se face astăzi cu tehnologii menite să protejeze părul. Plăcile de ultima oră de îndreptat părul limitează deteriorarea acestuia și transferă rapid căldura astfel încât transformarea să poată fi făcută rapid iar părul să rămână sănătos și hidratat. După prima spălare, foliculii își vor aminti de natura lor, iar părul va reveni la forma lui naturală.

Textura se schimbă cu vârsta

Ai observat vreodată că alea două fire de păr alb, pe care nu le smulgi niciodată datorită vorbei din popor care se spune că aduc noroc, au o textură diferită de restul părului? Nu, nu este doar imaginația ta. Firele de păr cărunte sunt mai aspre deoarece glandele sebacee de la nivelul scalpului produc mai puțin sebum. Șampoanele și balsamurile adresate părului matur ajută la compensarea lipsei de hidratare naturală.

Foliculii de păr sunt extrem de sensibili

Foliculii de păr sunt înrădăcinați în epidermă, făcând nervii din jur să fie foarte sensibili. Nervii și mușchii din proximitatea foliculilor sunt cei care dau proprietăți tactile părului, permițându-ți să simți orice pală de vânt și să te bucuri de masajul foarte relaxant al scalpului. Frica și frigul pot declanșa, de asemenea, efectul de piele de găină.

Căderea părului este firească

Nu e cazul să ne panicăm la fiecare mânuță de păr culeasă din cadă, după baie. În medie, ne cad aproximativ 100 de fire de păr pe zi. Părul este alcătuit din celule care se află pe locul doi în organism după rata de creștere, imediat după celulele interstinale care ocupă locul întâi. O pierdere semnificativă de păr poate însemna o deficiență nutrițională sau dereglări homonale, așa că doctorul îți poate spune cu exactitate ce poți face într-o astfel de situație.

Sursa foto: pixabay.com

Ultima modificare octombrie 6, 2015 11:51 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale