Orele petrecute zilnic în fața monitorului de calculator, ecranul luminos al telefonului, fumatul – toate acestea afectează pe termen lung aspectul fin al pielii din jurul ochilor și îi pot da acea nuanță cenușie, de ochi obosiți. Iată însă ce poți să faci.
Pielea din jurul ochilor este foarte subțire și sensibilă. Aici apar primele riduri, edeme, cearcăne sau linii fine de deshidratare. „Este ideal să păstrăm un stil de viață cât mai sanatos și să dormim aproximativ 7-8 ore pe noapte”, explică Nicoleta Ion, trainer Repêchage România. Exista soluții prin care poți să diminuezi aspectul ochilor obosiți și să îi revitalizezi.
-
Extractele din ceaiuri au un rol puternic antioxidant
Păstrează pliculețe de ceai la frigider pentru câteva minute înainte de a le aplica pe zona ochilor, vei obține un efect vasocostrictor rapid care ajută la estomparea cearcănelor. Cele mai potrivite? Ceaiurile de mușețel, de albăstrele sau verde. Compresele cu căpșune sau castravete ajută la hidratarea pielii și reduc inflamația.
-
Crește consumul de vitamina K
Este indicat să consumi pătrunjel, spanac, mazăre, brocoli, morcovi și alte alimente bogate în vitamina K, deoarece aceasta protejează și întăresc pereții vaselor capilare.
-
Aloe Vera și Ginko Billoba
Ingredientele benefice pe care ar trebui să le conțină produsele de îngrijire sunt vitaminele K, A, C și E. Acestora li se adaugă extractele de ginko biloba sau aloe vera. „Este important să folosești zilnic o cremă specială pentru zona ochilor, deoarece aici pielea este mult mai sensibilă și mai subțire decât pe restul tenului”, spune specialistul.
Ultima modificare ianuarie 2, 2019 10:48 am