„Frumuseţea este şi în ochii care nu văd”, o campanie dedicată nevăzătorilor

.

Dacă nu ai fi văzut niciodată un trandafir, ţi-ai fi imaginat cum arată el, de fapt? Sau i-ai fi intuit frumuseţea doar prin mirosul său îmbietor?

Sunt oameni printre noi care ştiu că frumuseţea nu stă doar la suprafaţă, în detaliile pe care le putem percepe cu ochiul liber, ci undeva ascunsă şi totuşi uşor accesibilă. Un miros, o atingere sau un sunet poate defini, de multe ori, conceptul de frumuseţe pentru mulţi dintre noi.

„Frumuseţea este şi în ochii care nu văd” reprezintă un proiect prin care promovăm frumuseţea universală, cu ajutorul a cinci femei nevăzătoare care miros flori, reacţiile lor fiind captate şi surprinse într-o serie de fotografii, ce vor fi expuse şi scoase la vânzare, scopul acestei campanii fiind strângerea de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România.

Campania „Frumuseţea este şi în ochii care nu văd” pune accent pe importanţa problemelor cu care se confruntă nevăzătorii şi atrage atenţia asupra faptului că fiecare dintre noi se poate implica şi susţine această cauză.  Stă în puterea noastră să creăm un mediu prietenos şi confortabil tuturor celor lipsiţi de vedere.

Campania se va încheia cu o expoziţie foto, cu vânzare, în data de 19 noiembrie 2013, ora 18:30, la Sala de Expoziţii F64. Credit foto: Daniel Vrăbioiu

Pentru mai multe detalii, accesaţi şi pagina de Facebook a campaniei.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton