Cântăreaţa Xonia a petrecut cinci zile de vis în Dubai, timp în care a experimentat toate atracţiile pe care le oferă luxoasa destinaţie.
Pe lângă shopping şi cafele în cele mai exclusiviste restaurante, Xonia a participat şi la un safari în deşert, care a inclus plimbări cu cămila, dar şi senzaţii mai tari – Dune Bashing, o cursă de maşini 4×4 printre dune, la o viteză ameţitoare care alternează cu una redusă, o tehnică specială pentru a putea înainta prin nisip. Xonia nu putea rata nici Burj Khalifa, una dintre cele mai înalte clădiri din lume, măsurând 828 de metri înălțime. Pentru a admira o privelişte ce nu poate fi descrisă în cuvinte, Xonia a urcat până la etajul premiat de Guiness World Records, 148, unde numai 1 000 de persoane pot ajunge în fiecare zi.
Apoi, vedeta s-a relaxat în cel mai luxos loc de luat cafeaua din lume, Jumeirah Beach şi a vizitat parcul tematic care reunește trei studiouri de film legendare: DreamWorks Animation, Columbia Pictures și Lionsgate. „Am avut ocazia să călătoresc mult şi pot spune că Dubai-ul este cel mai impresionat oraş pentru mine, personal“, spune Xonia.
Vacanţa din Dubai n-ar fi fost completă fără puţin shopping la Dubai Mall, unde Xonia a ales să încerce şi City Walk, locul care ascunde, pe lângă magazinele de fashion, şi o minunată grădină tropicală vericală, Green Planet, unde a avut şansa de a cunoaşte un leneş foarte simpatic şi un pui de boa foarte fotogenic.