În luna decembrie, pe coperta revistei Unica le poți admira pe Andreea Esca și Alexia Eram, un duo mamă-fiică de-a dreptul adorabil. Ți-am pregătit un interviu mamă-fiică și fiică-mamă cum nu ai mai văzut. Andreea Esca și Alexia Eram au stat față în față și au fost, pe rând, intervievator și intervievat.
Sunt charismatice până în măduva oaselor, toate un zâmbet și una mai vorbăreață ca cealaltă. Îți dai seama repede că, dincolo de relația părintească, Andreea și Alexia sunt și prietene bune, care nu se sfiesc să fie sincere una cu cealaltă – chiar și atunci când adevărul nu este cel pe care vor să îl audă. Pentru că sunt o pereche atât de savuroasă, le-am pus față în față, într-un interogatoriu de la mamă la fiică și de la fiică la mamă fără perdea.
Mai jos ai doar o mică parte din interviul pe care îl poți savura în ediția de decembrie a revistei Unica:
Runda fiică-mamă: întrebările Alexiei pentru mama ei, Andreea
Eram foarte sigură pe mine. Mi-am găsit jurnalul din liceu în care scriam: „Am fost la nu știu ce petrecere. Eram cea mai mișto. Am dansat cu… până dimineață. Noi dansam cel mai bine“.
Dă-mi un exemplu de sfat (sau mai multe, dacăîți vin în minte) cu care mă bați mereu la cap, dar pe care nici tu nu îl urmai când erai adolescentă.
Spală-te pe mâini când intri în casă, gândește-te mai mult la tine, nu băga în seama ce zic alții despre tine!
Cum arăta o zi obișnuită din viața ta când aveai vârsta pe care o am eu acum?
Mă angajasem la SOTI, prezentam jurnalul la miezul nopții și ziua făceam reportaje. În rest mergeam la party-uri, la teatru, la film. Eram foarte fericită.
Cum l-ai cunoscut pe tata?
La o petrecere, normal! L-am zărit printre mulți și, pentru că mi-a plăcut foarte mult, am întrebat cine e. S-a dovedit că lucra la fabrica unde ne făceau nouă sacourile la PRO TV, așa că mi-am făcut de drum pe acolo, până am ajuns să ieșim împreună.
Apariția mea a fost planificată sau o surpriză? Cum ai reacționat când ai aflat că ești însărcinată?
A fost o surpriză foarte plăcută. Eram așa de fericită, că îmi venea să urlu pe stradă. Oricum, îi spuneam oricui, imediat, că sunt însărcinată, din ziua în care am aflat.
Cum s-a schimbat viața ta când am apărut eu în peisaj?
Nu am crezut că există atașament „fatal“. Atunci am aflat că există. Am înțeles imediat că dragostea față de copil e ceva cu totul special și că nu poate fi explicată nicicum și nici comparată cu nimic. E pe viață și necondiționată. Chiar dacă un copil te poate scoate din minți, tot numai un copil îți poate aduce cele mai emoționante trăiri.
Care este cel mai frumos lucru pe care l-am făcut pentru tine în toți anii ăștia?
Te-ai gândit la mine înainte să faci ceva ce poate ție ți-ar fi plăcut, dar mie, nu.
Zi-mi un obicei sau comportament de-al meu care te scoate din pepeni.
Când îți dai ochii peste cap, și-mi zici: „Bine, bine…“
Ce îți place cel mai mult la mine?
Umorul.
Runda mamă-fiică: întrebările Andreei pentru fiica ei, Alexia
Spune-mi o amintire veche și dragă din copilărie!
Când mergeam în fiecare an la țară cu bunicii mei și stăteam câte două luni. Ne plimbam toată ziua cu bicicletele, înotam în râu, urcam munții și seara ne strângeam între prieteni să jucăm tot felul de jocuri sau să dăm petreceri în cabane. O altă amintire de la țară este când am ieșit cu fratele meu în față casei și am început să vindem clătite.
Cu ce nesiguranțe te-ai confruntat odată ce ai devenit adolescentă?
Sincer, cu greutatea, tot timpul am fost atentă la asta, pentru că, fiind scundă, mi se părea că se vede imediat când aveam câteva kilograme în plus. Așa că făceam foarte mult sport.
Spune-mi ce sfat dintre cele pe care ți le-am dat nu l-ai urmat prea des (sau deloc).
Să nu mai fiu atât de stresată de tot.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
Foarte diferit, dacă sunt în Londra sau București. În București nu am timp să respir – sală, filmări, trend challenge pentru A List Magazine, emisiuni, shootinguri, întâlniri cu clienți, evenimente, lucrez la proiecte, fac vloguri. În Londra – facultate, sală, research în oraș, lucrez la proiecte pentru școală, dar și pentru mine, fac vloguri, ies cu prietenii.
Cum l-ai cunoscut pe Mario?
În mai 2016, când Alex Velea a lansat piesa „Ziua mea“. Eu știam că urma să mergi la șlansareț și ți-am spus că, dacă este Mario acolo, să mă chemi, pentru că mie îmi plăcea de Mario ca artist. M-ai sunat și m-ai anunțat că Mario este acolo, așa că am venit imediat. Acolo, ai pus-o pe Antonia să-mi facă cunoștință cu el și am stat de vorbă cu el toată seara. Când am plecat, m-a întrebat care este contul meu de Instagram și dacă vreau să îmi dea numărul lui sau dacă vreau să i-l dau eu pe al meu. Eu, fără să mă gândesc, nu i-am dat numărul meu, doar l-am luat pe al lui, ceea ce a însemnat apoi că eu trebuia să îi dau prima mesaj. După ce am vorbit o vreme prin mesaje, am ieșit la întâlniri și așa ne-am îndrăgostit.
Cum ți se pare ideea de a avea copii, din perspectiva pe care o ai acum?
De când mă știu, am vrut să am copii. Când eram mică, voiam șapte. Acum vreau doi, cred că sunt suficienți. Copiii își urmează părinții când vine vorba despre cum să își alcătuiască familia. Deci, da, cred că aș vrea să devin mamă cam la aceeași vârstă ca tine, poate puțin mai repede, ca să am doi copii până în 30 de ani.
Odată cu mutarea de acasă, ai pășit cu curaj prima oarăîn tărâmul adulților. Cum este acolo?
Sincer, mai bine rămâneam copil. Glumesc și nu prea… pentru că maturitatea asta vine și cu foarte multe responsabilități și griji. Nu mai depinzi de părinți, așa cum o făceai când erai copil, trebuie să te descurci singură într-o oarecare măsură. Întreținere, curat, deadline-uri, economii… Întotdeauna am vrut să fiu cât mai mare, dar sincer acum aș rămâne la 18 ani.
Care este cel mai frumos lucru pe care l-am făcut pentru tine în toți anii ăștia?
Cel mai frumos lucru pe care l-ai făcut este faptul că mi-ai dat șansa la o educație foarte bună, că ai fost alături de mine și că m-ai susținut în tot ce am vrut să fac și că vii mereu cu o energie pozitivă.
Zi-mi un obicei sau comportament de-al meu care te scoate din pepeni.
Ești foarte insistentă în tot și nu te lași până nu se rezolvă.
Ce îți place cel mai mult la mine?
Faptul că întotdeauna ești fericită – nu știu cum reușești.