Cântărețul Florin Ristei a povestit pe Facebook că duminică dimineață a fost oprit de un grup de jandarmi ce i-au cerut să se legitimeze. Totul a început după ce artistul a glumit cu unul dintre prietenii lui spunând că „cea mai proastă meserie este la jandarmerie”.
Ristei a afirmat că se întoarcea de la o „cântare” dintr-un club din Centrul Vechi al Capitalei, fiind însoțit de șase prieteni, în momentul în care jandarmii i-au cerut să se legitimeze și i-au făcut proces verbal.
„Plecam din Centrul Vechi, am avut cântare azi-noapte acolo şi pe la 4 şi ceva s-a spart petrecerea şi am luat-o frumuşel, pe jos spre maşină. Trecând prin faţă pe la BNR, ştiţi că acolo de obicei se află o dubă de jandarmerie pe colţ, pe Lipscani 25, că am şi proces verbal”, a spus Florin, arătând hârtia cu procesul verbal.
„Noi eram un grup de 7 oameni, 6 băieţi şi o fată şi vorbeam între noi ca dimineaţa după petrecere, un pic mai tare pe stradă. Nu vă gândiţi că înjuram, sau urlam pe stradă, sau sticam mintea publică. Nu. Vorbeam între noi. Şi văzându-i, îi zic unui prieten: Ia zi, frate, cea mai proastă meserie este, şi el completează: la jandarmerie. Bineînţeles că ei ne-au auzit”, a mai povestit cântărețul.
„Am simţit o mână pe mine la un moment dat, <>. Ne-am întors, ne-am dus cu tot grupul la dubă, binînţeles. M-am legitimat. Mi-am zis CNP-ul că n-aveam buletinul la mine şi îi întreb de ce ne-au oprit. Conform legii 61, mi-au explicat că nu am voie pe stradă să adresez injurii„, a precizat Ristei.