Fiica lui Gică Hagi, Kira, a fost aleasă pentru a juca în filmul "Între chin şi Amin", bazat pe dramele deținuților de la Pitești. Tânăra a povestit ce impact a avut asupra ei această experiență.
Fiica lui Gică Hagi nu a urmat o carieră în sport, asemeni tatălui și fratelui ei, dar a absolvit New York Film Academy, una dintre cele mai prestigioase școli de film din lume. Prin talent și multă muncă, Kira a reușit să se facă remarcată în lumea cinematografiei atât în România, cât și dincolo de meleagurile natale, în America, acolo unde a plecat în 2014.
Tânăra a scris pe pagina ei oficială de pe o rețea de socializare despre rolul pe care l-a primit în pelicula „Între chin şi Amin”, povestind cum a marcat-o această experiență.
„Am avut ocazia să fac parte dintr-un proiect datorită căruia simt că am crescut brusc cu 20 de ani. Este vorba despre un film care are ca temă Experimentul de la Piteşti, unde s-au întâmplat lucruri atât de cumplite. Abia acum am înţeles dimensiunea acelei tragedii. Nu sunt eu foarte verbală, dar aş vrea să le mulţumesc aici regizorului, Toma Enache, şi soţiei sale, producător şi scenarist, Cătălina Enache, actorilor şi echipei care m-au făcut să mă simt pe platouri ca într-o familie”, a scris fiica lui Gică Hagi.
„Între chin şi Amin”, un film despre iadul reeducării de la Pitești
Filmul spune povestea lui Tase Caraman, un tânăr compozitor care, imediat ce s-a logodit, ajunge în iadul reeducării prin tortură de la Închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase Caraman supravieţuieşte torturilor şi, după ce scapă cu viaţă, compune o ”Odă lu Dumnezeu”. Muzica o salvează pe logodnica lui, Lia, conform constanta.ro.
„Am ales tema experimentului de la Pitești pentru a spune un adevăr dureros din istoria recentă a României, un adevăr pe care nu trebuie să-l uităm niciodată și pe care trebuie să ni-l asumăm. Deși este o poveste de ficțiune, ea este inspirată din adevărurile tragice ale acelei perioade”, a declarat regizorul Toma Enache.
Din distribuție mai fac parte: Constantin Cotimanis, Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu, Victoria Cociaș, Petrică Moraru, George Stanca, Vali Popescu, Ana Pârvu, Csaba Ciugulitu, Kim Ciobanu, Laurențiu Stan, Dragoș Stoica, Mircea Taiss, Bogdan Sălceanu, Remus Stănescu, Teodora Calagiu Garofil.
Filmul va avea premiera în 2019.
Ce a însemnat Fenomenul Pitești
Fenomenul Pitești a fost un experiment de reeducare prin tortură și distrugerea psihică a deținuților politici, care a început în 1949 și s-a încheiat în 1952. Se urmărea distrugerea elitelor societății prin cele mai barbare metode. Victimele erau transformate în calai, detinuții erau torturați chiar de prietenii lor. Se voia renunțarea la vechile credințe ce nu corespondeau sistemului, dezumanizarea oamenilor, transformarea lor în atei.