Meteorologii avertizează că luna august vine cu fenomene extreme în toată țara. Iată cum se prezintă prognoza pentru perioada următoare.
În cea mai mare parte a țării, valoarea temperaturilor medii se va situa peste norma climatologică. În ciuda faptului că se anunță o perioadă caniculară, se vor înregistra cantități considerabile de precipitații, conform A1.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că media valorilor termice pentru luna august se situează la 19,7 grade Celsius. În Maramureş, temperaturile medii vor fi cuprinse între 18 şi 20 de grade Celsius, iar în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor ajunge şi la 23 de grade Celsius.
În ceea ce privește precipitațiile, în zona Munteniei sunt prognozate cantităţi medii de precipitaţii de până la 95 l/mp, în Transilvania de până la 90 l/mp, în Oltenia de până la 88 l/mp. În Dobrogea, cantităţile medii de precipitaţii sunt estimate a se încadra între 28 şi 40 l/mp. În total, precipitațiile lunare se vor afla sub media de 64,7 l/mp.
Cum în ultima perioadă, pe aproape tot cuprinsul țării, s-au înregistrat fenomene extreme, nu este exclus să avem parte de vreme capricioasă și în perioada următoare.