Cântăreţul britanic Elton John s-a căsătorit, duminică, cu iubitul lui David Furnish, într-o ceremonie organizată la reşedinţa sa din Windsor.
Întreaga ceremonie a fost relatată pe larg pe contul de Instagram al cântăreţului Elton John sub eticheta #ShareTheLove („să împărtăşim dragostea”, n.r.), spre încântarea admiratorilor care au trimis numeroase mesaje de felicitare.
„Partea legală s-a făcut. Urmează ceremonia”, a scris starul pop pe contul său de socializare, sub o fotografie a cuplului zâmbitor. Ambii purtau costume bleumarin, cu cămăşi desfăcute, roz cu guler alb în cazul lui David Furnish, şi bleumarin pentru Elton John. În fotografie, artistul este aşezat lâgă un birou, alături de partenerul său, cu un stilou în mână şi un document în faţă. Cântăreţul are o verighetă la mâna stângă.
Printre alte fotografii publicate pe contul său de pe platforma Instagram se numără şi una deosebită de drăguţă cu două perechi de pantofi de piele neagră în faţa unui şemineu aprins. „Micii purtători de inele sunt adormiţi, iar pantofii lor sunt lustruiţi şi pregătiţi pentru ceremonia de mâine”, a scris, sâmbătă seara, sub această fotografie, cântăreţul Elton John.
O imagine publicată duminică dimineaţa arată grădina luxoasei reşedinţe a cântăreţului, văzută de la o fereastră de la primul etaj. „Bună dimineaţa! Este o zi minunată să te căsătoreşti”, scrie sub fotografie.
Ceremonia a fost una specială, stând sub semnul trandafirilor roşii, simbolul dragostei.
Una dintre cele mai emoţionante imagini din cadrul nunţii a fost realizată de băieţelul cuplului, Zachary, în vârstă de patru ani, fratelui lui Elijah, în vârstă de doi ani, cu telefonul unuia dintre părinţi.
Elton John, în vârstă de 67 de ani, un activist pentru drepturile homosexualilor, profita de noua prevedere legislativă care a legalizat căsătoriile gay în Marea Britanie.