El nu credea în cadouri, dar bunica avea să fie surprinsă

27.06.2016, 14:47.

Recunoștința este un lucru extrem de rar întânlit în relațiile din ziua de azi. Oamenii nu se mai gândesc să spună nici măcar un mulțumesc darămite să răsplătească pe cineva cu ceva material.

O nepoată a decis să împărtășească lumii povestea bunicilor ei despre dragoste și recunoștință.

“Bunica îl ajuta mereu pe bunicul meu să se dea jos din pat. În dimineața aceea, l-a ajutat să ajungă în bucătărie pentru a-i face micul dejun.

După micul dejun, l-a ajutat să se așeze în fotoliul lui confortabil din sufragerie pentru ca ea să-și vadă de spălatul vaselor. Din când în când, se uita la el, să vadă dacă este bine sau poate are nevoie de ceva.

Imagini superbe din noua casă a Elwirei și a lui Mihai Petre. Uite cât de simplu și frumos au amenajat și ce canapea spectaculoasă și-au pus în sufragerie! FOTO

Recomandarea zilei

Asta era rutina lor zilnică.

Bunicul meu fusese un bărbat activ, dar de când cu accidentul lui vascular, mâna stângă nu mai era ca înainte, mersul a devenit mai dificil și vorbitul începuse să devină o problemă. Asta l-a făcut să se izoleze de restul comunității. Nu mai mergea la șah cu prietenii în parc și nici la adunările din familie.

Simplu și la obiect. Ce a spus Honorius Prigoană despre Adriana Bahmuțeanu, mama fraților lui și fosta soție a tatălui său

Recomandarea zilei

Bunicul își petrecea zilele în fața televizorului. Ore întregi de privit la televizior în timp ce bunica făcea cumpărăturile, se ocupa de treburile casnice sau merge în vizite.

Chiar făcuseră un pact, el nu trebuia să încerce să se ridice din fotoliu sau pat fără ajutorul bunicii. Erau riscuri. Cine mai avea grijă de ei dacă pățeau amândoi ceva?

Ei erau imigranți din Irlanda. Își făcuseră o viață frumoasă în SUA. Bunica era sociabilă și altruistă. Bunicul era devotat familiei, dar avea o regulă care spunea că dacă te porți frumos cu soția ta, cadourile nu sunt necesare, așa că bunica nu prea primea cadouri de la el.

La începutul relației lor, această regulă a adus multe certuri în casa lor, însă bunica și-a dat seama că bunicul e un om bun și că nu are nevoie de cadouri. Dacă avea nevoie de ceva, își cumpăra singură.

Era o zi geroasă de februarie. Ca de obicei, bunica l-a ajutat pe bunicul meu să se așeze în fotoliul său. I-a spus că se duce să facă un duș scurt. I-a lăsat telecomanda aproape și a plecat la baie.

Când s-a întors, bunicul nu mai era în fotoliu. A început să-l caute prin casă. Se temea că a încercat să se ridice și a căzut pe undeva.

A observat că ușa de la intrare era deschisă și că bastonul lui lipsea. Și-a luat repede haina și a plecat să-l caute.

Afară era gheață pe trotuar și bunica mergea greu. Bunica se gândea acum la ce era mai rău. Își amintise cum bunicul ne spusese nouă, nepoților că se simțea ca o povară.

Bunica a început să se simtă vinovată.

La colț de stradă l-a văzut. Bunicul mergea greu sprijinindu-se în baston, haina îi atârna pe umeri și avea o pungă în mână.

Bunica a alergat spre el. Era fericită că era bine, că nu pățise nimic.

Bunicul se temea să nu fie certat. Bunica însă i-a spus:

– Am lipsit doar câteva minute. De ce aveai nevoie așa urgent încât nu m-ai așteptat?

Nu a așteptat răspunsul bunicului și a băgat mâna în sacoșă. A scos o cutie de bomboane în formă de inimă.

– E ziua îndrăgostiților. M-am gândit că ți-ar plăcea niște bomboane de ciocolată. Nu ți-am cumpărat de mult un cadou

Bunica a început să plângă și l-a strâns în brațe. L-a luat de mână și au mers împreună spre casă.”

Sursa foto: 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro