Un an excepţional!

.

Ştim ce vei face în 2014! Am urmărit tendinţele internaţionale, am consultat specialiştii şi am aflat cum ţi se va schimba stilul de viaţă în noul an. Şi avem o mulţime de veşti bune!
Vor apărea mai multe businessuri sănătoase şi vom avea mai multe opţiuni de consum care să nu ne mustre conştiinţa, „produse sustenabile, etice şi sănătoase”, cum scrie trendwatching. com. Simpaticele fete de la Antz, compania locală de trend hunting, i-au povestit colegei noastre, Adina Rosetti, despre şoctivism (noile metode de activism generate de social media), insperienţă (experienţă plus emoţie), ecoluţie (preocuparea pentru ecologie şi problemele de mediu) şi alte concepte care reflectă schimbările la nivel global, dar care par desprinse dintr-un scenariu SF (detalii la pagina 86).
De altfel, şi moda viitorului pare desprinsă din acelaşi scenariu SF. Unica a vizitat expoziţia Futurotextiles de la Muzeul de Istorie şi a aflat că s-au inventat fibrele de porumb, ananas, soia, urzică, dar şi cele pe bază de lapte, carbon sau chitină. |n ritmul acesta, mâine, poimâine, vom putea alege dacă ne îmbrăcăm în fructe, legume sau lactate. Şi, înainte de vreo petrecere, nu ne vom mai întreba „să-mi iau rochia cu pene?”, ci „să-mi iau rochia din ardei gras sau costumul din cireşe sălbatice?”
Lăsând gluma la o parte, şi designerii aleg catwalk-ul moralităţii. Se inventează ceasurile de mână din bambus, vesela din frunze de palmier, carcasele de iPad din nucă de cocos, pielea de peşte devine numai bună de purtat şi curiozităţile nu se opresc aici. Citeşte articolul „Moda viitorului, fibrele hi-tech” (pagina 56) şi pregăteşte-te (psihic momentan) pentru o revoluţie în garderobă. Şi mai avem o veste bună! Conceptul de crowdfunding ia amploare la nivel internaţional, dar şi în România. Dacă ai o idee creativă pe care îţi doreşti să o pui în practică, dar nu ai fonduri, îţi poţi înscrie proiectul pe câteva site-uri româneşti şi poţi obţine finanţare de la public. „Din dragoste pentru creativitate, cu cele mai bune intenţii” şi „Locul unde ideile devin reale” sunt sloganurile celor mai cunoscute platforme de crowdfunding de la noi. Află mai multe la pagina 34 şi laudă-te lumii întregi cu ideea ta genială!

    
Vedete din Romania Vedete internationale