Iubire interzisă (II)

.

Luni seara m-am dus să iau de la o farmacie non stop nişte reţete de medicamente pentru mamaia logodnicei mele. Erau două reţete. Şi tocmai ca să nu fac o coadă…
uriaşă în urma mea – cred că ştiţi foarte bine, că atunci când iei o reţetă de la farmicie durează cel puţin 10 minute –  am aşteptat să se facă seară ca să fie mai liber.

Cred că era vreo 22:30… Culmea e că nu era foarte liber. M-am aşezat la coadă. În urma mea două creaturi cu părul blond şi ars de vopsea, cu botul în poziţia „ascu’it” (ca atunci când bei prea mult şi-ţi vine să vomiţi şi încerci să te abţii), cu geanta D&G şi cu cheile Mercedes la vedere.

Ajung în faţă la casa de marcat. Îi explic farmacistei ce vreau şi ea îmi spune: „Pfff… Două reţete… O să dureze ceva…”. Eu zic: „Aştept”.

Alea două din spate au început să pufnească şi să scoată mugete care arătau iritare. Între timp mi se ia la procesat prima reţetă. Alea din spate băteau din picior şi una dintre ele zice: „Cât stă şi ţăranul ăsta…”. Cam atât mi-a trebuit să mi se aprindă beculeţul roşu!!!

Aşa că zic: „Băăă… Dar ce nerăbdătoare eşti… Unde te grăbeşti aşa? Prezervative se găsesc şi în benzinării, iar Bamboo-ul e deschis non stop!”.

Lumea care era la coadă în farmacie a râs şi asta cred că m-a scăpat de un tir isteric de înjurături. Farmacista nu a părut pera încântată de reacţia mea. Şi după ce mi-a procesat prima reţetă, mi-a spus: „Îmi pare rău e prea mare coada, mai iau câţiva clienţi şi după fac şi cealaltă reţetă.”. Am zis: „Ok”.

Acum mă dau mai în stânga şi în dreptul meu la casă, vin piţipoancele. Aia mai blondă, dacă se poate spune aşa, cere cu un glas stins: „Un pachet de prezervative şi un Dulcolax”.

:)))))) WTF??? Dulcolax şi prezervative??? :)))) Ce naiba e asta???  Oare cu ce naiba se ocupă fata aia şi la ce îi trebuiau „ingredientele” astea? Repet: a cerut un dulcolax şi un pachet de prezervative.

Teoria mea e aşa: e criză şi e foame. Banii se fac repede daca-ţi vinzi trupul. Dar concurenţa în domeniul ăsta e dură, că citeam eu în Libertatea ceva de genul: „Curvele scad tariful pe criză!”. Şi normal că fata asta a făcut o mişcare de marketing ca să se diferenţieze, şi anume: a pus curul la bătaie (la propriu).

Sau teoria mea e greşită şi domnişoara era o studentă eminentă care din cauza stresului are o problemă cu digestia şi a cumpărat prezervativele pentru o prietenă.

Aşa că întrebarea mea e: Prezervative + Dulcolax = ?

Voi ce credeţi?

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton