Drumul meu dinspre şi spre casă trece prin Centrul Vechi, pe care îl străbat pe jos. De fapt, noul Centru Vechi, adică labirintul ăla de…
… Lipsani-Smârdani şi alte meserii medievale care au ajuns peste secole, cu un mic facelift din partea capitaliştilor, un fel de oază loco, unde se bea bere scumpă şi străinii agaţă băştinaşe.
Aproape de fiecare dată când mă strecor printre mesele şi scaunele alea pline de paste şi pizze tradiţionale româneşti, se nimeresc cel puţin vreo două persoane dubioase care îmi strecoară în mână, ca pe-o mită, fluturaşi pe care scrie „Masaj erotic”.
Îmi place să-i citesc pe îndelete înainte să-i mototolesc şi să-i arunc pentru că mă distrează la nebunie imaginaţia celor care se ocupă de micul PR al acestor stabilimente de plăceri. Sloganurile saloanelor de masaj sunt, uneori, de un haz nebun, precum „Fetele noastre au mâini de aur şi sâni naturali”.
Recunoşteţi, mai rar ai şansa să te maseze o androida din Centrul Vechi al Bucureştilor! Am observat că cei mai evoluaţi intelectuali dintre promotorii masajului erotic au ajuns să scrie explicit că masagistele înfăţişate în pliante sunt reale şi nu nişte dive luate de pe Internet cu copy şi paste. Asta e, până la urmă în industria pliantelor mici şi mijlocii e ca presa: trebuie să-ţi câştigi credibilitatea cu orice preţ, să informezi corect, să revină clienţii.
Zilele trecute am primit pentru prima dată un fluturaş în care pe lângă engleză, invitaţia era făcută într-o sumedenie de alte limbi, de la idiş până la japoneză. În sfîrşit, masajul erotic românesc a ajuns să fie apreciat peste hotare la justa lui valoare.