De-a lungul carierei mele de bărbat onest am participat, uneori doar cu urechile, la o sumedenie de discuţii interesante despre naşterea ideală.
Am auzit argumente nenumărate pro şi contra născutului natural sau prin cezariană, am ascultat cu maximă atenţie vreo două polemici foarte simpatice despre naşterea perfectă, care ar fi, zice-se, în apă, acolo unde fătul trece frontiera dintre lumea uterină şi cea pămînteană parcurgînd un mediu fluid, asemeni celui din pântecul matern.
Genul acesta de discuţii m-a făcut să mă gîndesc la clipa naşterii mele, la primul ţipăt, la prima gură de aer, la prima mişcare a picioruşului meu de atunci. Fireşte, toate astea nu sunt lucruri de care să-mi amintesc, ci doar închipuri de adult, învăţat cu lumile alternative.
Dar dincolo de aceste fantasme, nelămuririle privind naşterea ideală mi-au rămas în minte şi am încercat să-mi imaginez perspectiva imposibilă a fătului: oare un bebeluş simte vreo diferenţă dacă e născut în apa dintr-un bazin cu apă distilată, pe o pajişte sau într-un spital obişnuit, în care, uneori, mamele pot trăi adevărate experienţe limită iar taţii ar putea rămâne cu o aversiune cronică faţă de buzunarele halatelor de asistente?
Înţeleg că doamnele sunt destul de sensibile la acest subiect şi tocmai de aceea am învăţat să nu bruschez convingeri personale adânc cântărite.
Totuşi, gândind ca un bebeluş inexistent şi pur imaginar, dacă aş fi putut vreodată alege locul în care să mă nasc şi maică-mea ar fi putut să ţină cont de alegerea mea, cred că mi-ar fi plăcut nespus să vin pe lume într-o poiană cu narcise, cu puţin înainte de lăsarea serii. Vouă unde v-ar fi plăcut să vă naşteţi?
Foto: Shutterstock