Ca orice român, am o bogată şi nefastă experienţă cu chelnerii şi cu chelneriţele de pe aceste meleaguri. Ideea de mă aşeza la masa…
… unui restaurant a ajuns să-mi producă, cumva preventiv, oarece frisoane pentru că, văzându-l pe cel/cea care se apropie ca să aducă o listă de meniuri, am senzaţia că începe o adevărată loterie cu viaţa.
Dar dacă tot am pomenit de meniuri, aş vrea să ridic pentru început o problemă, care m-a nedumerit de fiecare dată: nu înţeleg de ce cârciumile româneşti nu dispun de un număr suficient de meniuri astfel încât fiecare mesean să poată primi câte unul.
Aproape de fiecare dată, dacă suntem patru oameni la masă, chelnerul ne aduce doar două meniuri. Câte unul la două persoane. Noi, fraierii de clienţi, cei care ne scotocim la sfârşit prin buzunare după bacşişul obligatoriu, suntem siliţi să punem nenorocitul de ceaslov tras în vinilin la mijloc, ca nişte oameni ai muncii care citesc, unul peste umărul celuilalt, acelaşi exemplar din ziarul „Scânteia”.
E atât de simplu să numeri câte locuri ai la mese într-un restaurant şi apoi să faci exact atâtea cărticele din alea cu cât costă haleala şi băutura încât singura explicaţie pentru care asta nu se întâmplă e că patronii de cârciumi sunt extrem de zgârciţi şi n-ar da un ban în plus pentru nimic în lume.
Dar să revenim la chelneri şi chelneriţe. Un chelner care îţi aduce mâncarea la masă nu este un fel de bandă rulantă. Este un om, nu? Un om care ar trebui să zâmbească cât de cât, care ar trebui să-ţi spună ce conţine o mâncare italienească în caz că nu pricepi italiană, care ar trebui să-ţi aducă o bere rece dacă i-ai cerut o bere rece, nu un vin cald.
În plus, dacă te pune dracu şi te revolţi, spui că supa e rece sau berea e caldă, te-ai lins pe bot de orice privilegiu. Urmează un ton ursuz, o mutră acră şi o atitudine care te pune în postura cerşetorului de atenţie. Pe cuvânt, dar cred că ochii unui chelner sunt mai greu de prins cu privirea decât peştele cu undiţa într-o apă de munte.
Şi mai sunt convins că unii dintre ei/ele, cei mai experimentaţi, ar putea preda cu succes arta indiferenţei afişate la facultăţi de evitat privirea, dacă astfel de instituţii s-ar acredita vreodată în învăţământul românesc.
Foto: Shutterstock