Una dintre dramele cele mai profunde ale bărbatului contemporan este că femeile din jurul lui caută cure de slăbit şi ţin neapărat să-l ia părtaş la aventura lor.
Odată la câteva luni, uneori chiar mai des, se aude, ca o salvă de artilerie trasă ca semn al unui nou război cu silueta, întrebarea teribilă: „Ţie nu ţi se pare că m-am îngrăşat?”.
Întrebarea asta e atât de neplăcută pentru un bărbat fiindcă are în ea ambiguitatea securii cu două tăişuri. Auzind-o, îţi dai seama că orice ai răspunde eşti un om mort.
„Există un singur lucru în privinţa căruia femeile nu se înşeală niciodată: greutatea lor”
Cel mai adesea, într-o primă fază, tinzi să scapi uşor de răspundere şi băgui, uitându-te în altă parte, ca un pechinez vinovat: „Nu, iubito, nici vorbă!”
E inutil să crezi că ai scăpat fiindcă urmează un interogatoriu de tip rafală de mitralieră în finalul căruia eşti silit să recunoşti că da, s-a mai îngrăşat puţin. Aşa că, cel mai indicat e să recunoşti din prima şi să eviţi neplăcerile interogatoriului, cu tortura întrebărilor încrucişate şi a privirilor insinuante care spun „Mă minţi şi ştiu asta la fel de bine ca şi tine”.
De fapt, cred că există un singur lucru în privinţa căruia femeile nu se înşeală niciodată: greutatea lor. Vârsta şi-o mai ascund şi de ele însele, însă în privinţa greutăţii sunt ceva de speriat. Şi odată trasă concluzia că au motive serioase să slăbească, să slăbească din nou – fireşte, începe odiseea curelor.
Casa se umple de ceaiuri cu tot felul de buruieni uscate de care n-au auzit nici botaniştii, începi să găseşti peste tot batoane de slăbit şi pliculeţe cu substanţe dubioase, o vezi că îşi prepară diverse poţiuni siropoase şi, cel mai grav dintre toate, începe să stea cu ochii pe adversar, adică pe tine, conjurându-te să slăbeşti alături de ea. Ceea ce înseamnă că dacă ea nu mai mănâncă pâine ar fi bine să nu mai mănânci nici tu. Că dacă ea evită cartorii prăjiţi, e de peferat să-i eviţi şi tu pe motiv că o tentezi şi asta nu e corect.