Da, să îl sun pe Cosmin, categoric era cea mai bună soluţie luând în calcul faptul că eu detest violenţa de orice natură ar fi ea, iar poliţia, la cât de involuată este ţara noastră m-ar fi luat la mişto.
Bun, culmea, 20 de minute mai târziu, Cosmin s-a prezentat la apel, deşi ştiam că mai nou are iubită. Am coborât în faţa blocului şi am trecut pe langă nebunu cu ursu care stătea cu cu spatele la scara şi pufăia dintr-o ţigară, aşteptând probabil să vin din oraş, nicidecum să ies din bloc.
Când am ajuns lângă maşina care era parcată la 5 metri de el şi m-am dus ţintă să îl sărut pe Cosmin, Mirel a tresărit. Punct ochit, punct lovit, m-a văzut şi eu l-am privit în ochi la fix cât să îi observ reacţia de nedumierire combinată cu disperarea.
Ulterior m-am făcut totuşi că nu l-am observat, am urcat în maşină şi am plecat de la locul „accidentului”. Din punctul meu de vedere treaba era ca şi rezolvată… şi când te gândeşti că mi-a luat aşa mult timp să găsesc o soluţie.
Cu Comin nu am stat mult. Am mers la o terasă si am baut un suc in timp ce eu i-am exlicat scopul şi durata întrevederii noastre, adică să scap de Mirel, iar el mi-a ţinut teoria „în viaţă nu poţi trăi doar cu o singură persoană”. Prin urmare, indiferent că vorbim de femei sau bărbaţi, din punctul lui de vedere cu toţii pun coarne partenerului de viaţă la un moment dat.
În fine, pe la 12 noaptea am ajuns acasă şi după încercări nereuşite de a adormi, m-am pus un film, din ciclul oldies but goldies, Sweet November. M-am uitat până la capăt doar ca să pot să şi plâng. Mda, uneori iau plânsul ca pe o necesitate, o descărcare nervoasă de bun augur, pe care e bine să ţi-o mai şi provoci.
A doua zi dimineaţă, după o noapte întreagă în care l-am visat pe iubitul meu din liceu, Robert, aveam în minte un singur lucru, să iau taurul de coarne şi să fac ceva dacă vreau să fiu iubită şi fericită.
Aşa că, proaspăt influenţată de povestea lui Keanu Reeves şi Charlize Therone, şi cu o politică de viaţă nou însuşită – mai bine regret ce-am facut, decât ce nu am făcut, i-am dat un sms lui Robert în care i-am spus următoarele:
„De când ne-am reîntâlnit nu pot sa nu mă gandesc la tine. Vreau să te vad şi să vorbesc cu tine. Te aştept diseară la ora opt, pe trepte, în faţa Ateneului. Nu mă suna, nu îmi da mesaj înapoi, indiferent că vii sau nu. Eu te aştept acolo. July”
Zis şi făcut, după o zi în care am lucrat cu spor pentru popor, de fapt, pentru salariul meu de la sfârşit de lună, cu un entuziams şi o nerăbdare de nedescris, am plecat spre centru.
Eram convinsă că o să vină, mai ales că, daca nu avea cum să ajugă sau nu vroia să mă vadă, la cât de politicos e, pur şi simplu ar fi dat un semn, dar aşa situaţia era cu siguranţă în favoarea mea.La şi 5 eram la locul faptei, la şi 15 eram tot acolo, tot singură, iar alte 40 de minute mai încolo… Ce crezi că s-a întâmplat? Ajută-mă să elucidez povestea, iar miercuri vei afla continuarea!