Aseara am făcut ce am simţit, de la nevoia de afecţiune am ajuns la sex, iar azi dimineaţă, m-am gândit, am analizat şi am ajuns la conlcluzia că trebuie să întrerup orice legătură…
… cu omul care pentru o noapte m-a ţinut în braţe aşa cum aveam nevoie.
Din păcate, pentru Cosmin, ideea de a forma un cuplu normal, cu mine, nu era o opţiune valabila acum, motiv pentru care chiar dacă pentru moment şi eu mă simţeam la fel de detaşată emoţional, cel mai înţelept era să mă retrag. Nu de alta, dar mă cunosc. De regulă nu pot să mă rezum la a trăi momentul şi întotdeauna mă implic emoţional. Iar de aşteptat, să îşi dea seama că eu sunt aleasa inimii lui, cât să tot aştept?
În fine, m-am trezit înaintea lui şi am fumat o ţigară pe balcon unde m-am gândit la toate astea. Era soare, marea era agitată iar eu, culmea, nu eram tristă.
Câteva minute mai târziu a venit şi el lângă mine. M-a sărutat părinteşte pe frunte şi a dispărut la baie.
Era trecut de ora 13 când am plecat în Constanţa spre o terasă; să ne bem cafeaua şi să servim branch-ul. Apoi, înainte să plecăm spre casă, ne-am întors în Mamaia. Staţiunea era absolut pustie, la fel ca şi plaja… dar era frumos. Ne-am plimbat, am râs din nimicuri şi am făcut şi poze, dar nimic mai mult. Şi, spre surprinderea mea, de data asta nici nu aveam aşteptări.
Pe la ora 19 eram deja în duş. Mă pregăteam să ies la film cu Roberta şi mă încă mă întrebam dacă am luat decizia bună în ceea ce-l priveşte pe Cosmin şi în ceea ce mă priveşte pe mine.
Pe drum am fost tăcuţi amândoi, am ascultat muzică şi ne-am uitat înaninte. Nimic, niciun semn de afeţiune din partea lui. În faţa blocului a coborât din maşină, m-a sărutat şi mi-a zis „ok, mai vorbim”. Aşa că dacă mai aveam dubii asupra deciziei de a mă îndepărta de el, replica asta idioată a reuşit să mă lămurească cum stau lucrurile.
După aproximativ o oră am plecat la film… pe jos, pentru că aveam chef de plimbare, însă pentru că şi foamea şi-a făcut simţită prezenţa, nu am mai ajuns la SATC2 ci ne-am orpit la o terasă şi ne-am comandat o delicioasă salată cu somon.
În timp ce mâncam, aproape că mi-a rămas rucola în gât când, la două mese în faţa mea l-am văzut pe Robert, marea mea dragoste din liceu, căruia i-am dat papucii pentru că mă iubea prea mult şi mă… sufoca.
Sinceră să fiu cred că l-am iubit sau am avut impresia că l-am iubit, abia după ce nu l-am mai avut, mă rog, după ce nu a mai fost lângă mine. Am uitat să precizez, sunt taur şi am un simţ al posesiei ceva de speriat. Mă rog, sunt femeie, dar în zodia taurului.
Frumuşel, uşor timid, mai înalt decât mine, cu o situaţie materială bună şi o familie din clasa superioară, Robert a fost singurul regret al veţii mele în materie de iubiţi.
De fiecare dată când mai vedeam câte un cuplu ce rezista din 1500 toamna, îmi aduceam aminte de el şi mă întrebam ce şanse ar fi să sfârşesc prin a mă căsători cu iubitul din clasa a 10? De fapt, mult timp, inidferent de cine mă despărţeam, plângeam după Robert, nu după ultimul individ care a ieşit din viaţa mea.
Şi pentru că viaţa bate filmul, inima mi-a tresărit la vederea lui şi bineînţeles că de la „Im done with love” am trecut la „Şi dacă totuşi… doar de data asta”.
Nu ştiam ce să fac şi totuşi trebuia să fac ceva, nu degeaba mi l-a scos Dumnezeu în cale. Dar totuşi ce?
Ajută-mă să aleg o modalitatea de a-l aborda pe Robert iar joi vei descoperi cât de inspirat am acţionat!