Da, era la fel de frumuşel ca în liceu, da era la fel de înstărit ca acum 10 ani, dar de asemena era la fel de lipsit de personalitate şi imatur ca în clasa a XI-a,
comod, lipsit de iniţiativă şi chef… pentru orice.
Pe măsură ce îmi povestea de ultima sa relaţie, monotonă şi cu activităţi specifice celor de vârsta a treia, puţine şi plictisitoare, eu mă chinuiam între „aham-urile” aprobatoare şi gândul că nu se mai termină odată minunata întâlnire.
După zeci de minute care păreau că nu se mai termină, când parcă nu mai aveam ce să ne spunem şi ne uitam ca doi deştepţi unul la altul, mi-am luat inima-n dinţi şi i-am explicat că ar cam trebui să plec. Am băgat-o p-aia cu trebuie să scriu un articol şi că deadline-ul mă presează. E o scuză bună întotdeauna.
În fine, trecând peste faptul că semnele arătau contrariul, că mi-am plătit singură consumaţia şi că m-a lăsat la prima intersecţie ca să iau un taxi să ajung şi eu ca omu acasă, se pare că Robert voia să ne mai vedem. Să se mai plângă puţin de fosta iubită care l-a lăsat din cauza faptului că nu avea coloană vertebrală sau pentru că cenuşa iubirii trecute prindea viaţă la fel ca pasărea Phoenix… asta nu mai ştiu.
Intenţia mea pentru viitorul apropiat şi îndepărtat? Să îl refuz politicos pe motiv de deadline-uri multe.
Intenţia mea imediat următoare? Să ies la suc cu Roberta şi Sabina care mă aşteptau deja la o terasă.
Cum am ajuns, le-am întrerupt dicuţia în contradictoriu despre modurile şi/sau locurile în care găseşti masculi dornici pentru una bucată poveste de iubire şi le-am povestit revelaţia mea legată de marea mea dragoste din liceu, care m-a scăpat de întrebarea obsesivă: „oare nu aş fi fost mai fericită dacă nu i-aş fi dat papucii fără pic de milă… evident, acum 10 ani?”
Ca de obice însăi, înainte de a-mi termina povestea, Roberta, a şi avut ceva de obiectat: „păi numai pentru maşina aia m-aş agita puţin să-l recuceresc.”
Mda, se pare că o maşină cu ceva mai mulţi de şase cai frumoşi, nişte părinţi cu bani şi eventual un bărbat/băiat cârpă sunt reţeta perfectă pentru o viaţă lipsită de griji.
Sabina s-a abţinut de la comentarii şi sfaturi pe care oricum nu le-am cerut şi şi-a continuat ideea legată de cum să cauţi bărbaţi, exlicându-mi totuşi că dacă vreau familie şi copii nu trebuie să mă bazez pe Moş Crăciun că mă rezolvă el şi nici să casc ochii prin transportul în comun.
Darnică şi ea cu informaţii preţioase, se pare că dacă vreau să mă aşez la casa mea, trebuie să mă supun procesului de pitziponcizare din punct de vedere al look-ului şi ies cel puţin 5 nopţi pe săptămână în cafenele, baruri şi mai ales cluburi tari. Iar prin cluburi tari în accepţiunea ei se înţelege: muzică de doi lei, comercială (că oricum, cine o ascultă?), fiţe nejustificate, snobi de Bucureşti veniţi de la coada vacii, boşorogi cu cetăţenie pan-europeană şi concurenţă feminină care să te impulsioneze să dai tot ce poţi pentru a te face remarcată.
Nu-mi convine varianta asta? Pentru zilele în care chiar nu am chef de socializat în mod clasic, fata mi-a mai oferit o sugestie: site-urile de matrimoniale şi dating online. Mai mult, experienţa personală a determinat-o să mai adauge că 1 din 10 indivizi cu care vorbeşti mai mult sau chiar te vezi are şanse mari să fie un tip normal, pe scurt, fără defecte fizice sau psihice majore şi fără provenienţă la etnii dubioase.Am ascultat şi m-am amuzat iniţial pentru ca după câteva seri să mă trezesc…
Ajută-mă să continui povestea şi vineri vei descoperi ce s-a întâmplat!