Jurnalul Iuliei (39) – Tu la ce vârstă te măriţi?

Weekend-ul trecut am fost la nuntă unor prieteni vechi şi dacă fac socoteală bine, în ultimele 12 luni am fost la cel puţin 5 evenimente similare. Nu ştiu dacă e doar impresia...şi exprienţa mea recentă sau chiar lumea a început să se... căsătorească pe capete . Şi pentru prima dată în istorie de data asta, cred că vârstă nu mai contează.În urmă cu 20-30 de ani, media de vârstă la care era normal să îţi tragi un soţ sau o soţie şi să faci un bebe era de 18-20 de ani. Mai mult, pentru mentalitatea de atunci, care definea familia drept cea mai importantă celulă a societăţii, ca femeie, să fii singură după ce ai depăşit pragul de 30 de ani, era alarmant; un semn evident că ceva nu e în regulă... cu tine sau cu modul tău de gândire. Spre revoltarea colegilor de muncă şi a superiorilor ei, mama mea, feministă convinsă până la un punct, a fost una dintre ele. S-a căsătorit abia la 31 de ani iar eu am venit pe lume doi ani mai târziu. Revoltător, nu? Dacă nu mă înşel, mai grav decât să fii mamă singură ori femeie divorţată în epoca comunistă era să fii necăsătorită după vârstă de 27 de ani. În fine, odată cu anii '90, lucurile s-au schimbat radical şi uşor uşor media de vârstă relativ normală pentru a spune Da a atins pragul de 30 de ani. După ani de zile în care ruşinea divorţului te obligă să ajungi la "Nunta de aur" chiar dacă aveai o căsnicie complet nefericită, există în sfârşit libertatea de a descoperii şi alte alernative de trăi, de a "copilari" mai mult sau de a alege cariera în defavoarea cratiţei, pentru ca într-un final să te aşezi la casa ta. După alţi 20 de ani lucurile s-au schimbat şi mai mult iar astăzi, atunci când vine vroba de căsătorie, nu cred că mai există nici limită de vârstă, nici reguli.Ideea mariajului e un fel de ecuaţie matematică de n, luate câte k. Din iubire, din interes sau pentru că încă cred în instituţia căsătoriei oamenii spun "Da" la tot pasul după o relaţie de o lună, un an, 5 ani sau 10, indiferent că au 19 ani, 30, 40 sau 60 de ani, indiferent că partenerul de viaţă are aceeaşi vârstă, cu 100 de ani mai mult sau mai puţin (vezi Israela, vezi Moni şi Iri).În urmă cu mulţi ani într-o emisiune televizată Marie Rose Mociorniţă spunea că din punctul ei de vedere femeile ar trebui să se mărite abia după ce au trăit nenumărate experienţe amoroase, atunci când sunt suficient de măture încât să ştie exact cine sunt şi ce îşi doresc... adică pe la vârstă de 40 de ani. Toate bune şi frumoase, atât timp cât aceste femei nu mai au pretenţia de a deveni şi mame la o asemenea vârstă.Citeşte continuarea în pagina următoareTotuşi, dacă pentru cei care aleg să se căsătorească după 30-35 de ani explicaţiile care le motivează opţiunea sunt nenumărate (dorinţă de libertate, distracţia, studiile, cariera sau desăvârşirea financiară), curiozitatea mea are legătură cu cei care au ales să spună "Da" în faţă ofiţerului Stării Civile deşi nu au atins vârstă majoratului... la americani. Mai exact, ce e în mintea celor care se căsătoresc imediat după ce au ieşit de pe banicle liceului... mai ales când trăim într-o societate în care nimic nu pare să mai aibă valoare, oamenii sunt uşor de înlocuit, iar "pana când moartea ne va despărţi"… s-a transformat în "pana când dăm de o prima problemă pe care nu avem abdarea sau să o rezolvăm"? Să fie suficientă iubirea şi faptul că mulţi dintre noi vor să fie părinţi tineri sau, pe lângă o maturizare precoce a adolescenţilor, astăzi familia presupune o cu totul altă definiţie modernă în care libertatea îşi face simiţită prezenţa?Personal, la 10 ani aveam deja în minte o vârstă optimă pentru măritiş şi copii : 27-30 de ani. Între timp ceva s-a întâmplat, probabil m-am maturizat şi am descoperit pe propria-mi piele că nu tot ce zboară se mănâncă şi în final am ajuns la concluzia că dacă e să mă mărit pot să am orice vârstă: 20, 25, 35.... 100. Important e să simt... ceea ce ar trebui să simt!

Ultimul video