Simpatic si amuzant, Horia Brenciu spune că 2012 este pentru el anul premierelor: se pregăteşte de concertele „MY WAY”, din 29 şi 30 noiembrie, o premieră pe piaţa românească, dar şi de ipostaza de tătic.
Câte ore petreci pe zi în sala de repetiţii, pentru concertele din noiembrie?
Mai multe decât aş fi crezut vreodată… De fapt, multe lucruri ni se întâmplă anul ăsta pentru prima oară, mie şi întregii mele orchestre. E o premieră pentru noi faptul că toate partiturile pentru acest spectacol, „MY WAY”, le-am achiziţionat din America. E un fapt inedit pentru noi modul în care am înregistrat, până acum, piesele în studio şi anume în acelaşi timp, voce şi big band. E pentru prima dată în România când un spectacol care vizează stilul acesta de muzică este produs de o echipă românească, la Sala Palatului. Şi toate astea se întâmplă când o să devin şi eu tată… 2012 este cu siguranţă anul premierelor!
Care au fost criteriile pe baza cărora ai ales invitaţii pe care îi vei avea pe scenă?
Hahaha… Bună întrebare! Surpriză şi încântare! Asta vreau să simt în partea publicului! Când intră un invitat, spectatorii să exclame: „Uau!”. Şi credeţi-mă, aşa se va întâmpla!
Cât de mult trebuie să se documenteze un artist despre cei pe care îi admiră şi cât de mult te-ai documentat tu despre Frank Sinatra?
Ai avut vreodată un subiect despre care să vorbeşti ore-n şir? Ei bine, Sinatra, swing-ul şi epoca aceea constituie pentru mine o adevărată comoară de inspiraţie. Am citit, am ascultat, am făcut la rândul meu o sumedenie de versiuni ale multor piese de swing şi jazz… După ce m-am îndrăgostit pe la 25 de ani de muzica asta şi de toţi artiştii aceia charismatici şi de divele acelea superbe ale mijlocului de secol XX, am trecut prin toate stările muzicale de agregare pentru a descoperi ce se află dincolo de fiecare dintre ei. Vrei să le simţi arta, cunoaşte-le viaţa. Asta se întâmplă cu fiecare dintre artiştii universali, fie că e vorba de pictură, sculptură, dans sau muzică.
Ce asemănări există între tine şi Frank Sinatra?
Avem acelaşi număr de litere atât la nume, cât şi la prenume!
Urmăresti emisiunile The Voice – sau altele care au aceeaşi idee – din străinătate? La ce aspecte eşti cel mai atent?
Am văzut formulele de emisii olandeză, americană, germană, bulgarească, franţuzească… Dacă nu greşesc, noi am am luat licenţa cu numărul 3, cei care au iniţiat concursul fiind olandezii… Ultima echipă, cea englezească, mi se pare extrem de armonioasă şi diversă… Ceea ce am învăţat de la ceilalţi colegi antrenori din toată lumea este că orice-ai face trebuie să oferi ceva natural, exact ca vocea pe care o ai în spatele tău. Vreau să spun că orice fel de aroganţă, vanitate, orgoliu este imediat simţită atât de public, cât şi de cei care au acceptat să vină în echipa ta de voci… Peste tot în lume primează firescul, atât de uşor de pronunţat, dar atât de greu de atins.
Cel mai mult te încarcă cu energie… oamenii!
Unii spun despre tine că ai fi arogant. Cum comentezi această afirmaţie?
Adevărat! Sunt de o indolenţă crasă, plin de ifose şi fiţe!
Care este cea mai importantă lecţie pe care ai învăţat-o de la tatăl tău?
Răbdarea şi înţelegerea…
Care este cea mai importantă lecţie pe care vrei să o înveţe fetiţa ta de la tine?
Să-şi iubească părinţii.
Eşti foarte activ pe Facebook. Ce te atrage la această reţea socială?
Plăcerea de a-mi surprinde prietenii… Cineva mi-a descris pagina drept „un ou kinder”. Personal, vreau s-o transform anul acesta într-un pom de Crăciun!
Cât timp petreci pe blog, pe alte reţelele sociale?
Nu atât cât aş vrea… Timpul s-a diminuat, probabil şi ca un efect secundar al prezenţei fb-ului în viaţa noastră. Poate în viitor o să mă întorc cu mai multă determinare la blog sau poate o să mă apuc şi scriu o carte… Cine ştie?!
Continuarea interviului în noul număr al revistei Unica, care va apărea pe piaţă miercuri, 24 octombrie!