Nu-ţi trebuie cine ştie ce inteligenţă pentru a-ţi da seama că de vreo douăzeci de ani se tot sparg tabu-uri prin strategii de marketing şi publicitate.
Goală şi însărcinată
Acum mulţi ani, Demi Moore a lansat moda ca femeile celebre să pozeze goale şi însărcinate. Panseul de marketing din spatele acestei generoase repoziţionări a maternităţii era scoaterea de sub incidenţa tabu-ului a imaginii trupului femeii gravide.
Vedetele, şi odată cu ele restul lumii feminine, au fost încurajate să nască. Trebuia să li se scoată din cap ideea că nu vor mai fi dorite, că li se vor lăţi şoldurile, că o să devină nişte gospodine, că o să schimbe pempărşi, că viaţa lor socială şi amoroasă o să dispară ireversibil, ca măgaru-n ceaţă. Și nimic nu era mai indicat pentru a le învinge asceste prejudecăţi decît pozele cu nuduri celebre şi gravide de pe paginile întîi ale revistelor.
Apoi, după ce au născut, au făcut poze cu ele alăptând şi le-au pus, fireşte, tot pe coperţile revistelor. A mai fost zdruncinat un tabu, ocazie cu care multinaţionalele de produse pentru îngrijiea bebeluşilor şi-au frecat mâinile a profit şi s-au implicat şi-n afacerea asta.
Poţi fi frumoasă şi dorită de juni chiar şi la 60 de ani
Pe urmă, imediat ce blitz-urile s-au mai potolit, femeile celebre şi-au lăsat copiii la bone şi au mers la masaje, la săli de fitness, la injecţii cu tot soiul de sosuri bio-chimice şi au pozat bătrâioare, încurajate şi stimulate de onorariile imense ale multinaţionalelor de produse cosmetice, dar probabil şi de depresiile din viaţa lor, depresii generate de şirul divorţurilor. Au vrut să arate lumii întregi că poţi fi frumoasă şi dorită de juni chiar şi la 60 de ani.
Junii, mişcaţi parţial de succesul operaţiilor estetice al venerabilelor lor iubite, dar şi de beneficiul de imagine obţinut din notorietatea afişării cu o divă smochinită, s-au îndrăgostit nebuneşte. Care va să zică, le-au zis boşii din publicitate ştabilor din industriile conexe, dragostea n-are nici vârstă, aşa că s-au mai făcut nişte profituri.
În câţiva ani celebrităţile vor poza moarte
În fond se mai spărgea un tabu: nu doar bărbaţii bătrîni şi bogaţi pot beneficia de amoruri îndreptăţite cu domnişoare tinere, ci şi invers.
Sunt convins că în câţiva ani celebrităţile vor poza moarte, pentru a lupta împotriva prejudecăţii atât de larg răspândite în rândul opiniei publice cum că frumuseţea încetează odată cu viaţa.
Fireşte, pentru onorariile obţinute după şedinţa foto se vor lupta copiii naturali, cei africani înfiaţi şi, bineînţeles, tânărul iubit, ultimul, care i-a ţinut mâna ei în mâna lui înainte să înceapă să cadă lumina blitz-urilor peste cadavrul ei, care va arătă impecabil şi despre care toate femeile o să spună după aceea: „Vai, dragă, ai văzut cât de bine arăta! A ştiut să se îngrijească până în ultima clipă!”