Cum poate fi depăşită trauma divorţului

.

În numărul de aprilie al revistei Unica citeşti poveştile a trei femei deosebite care au reuşit să depăşească trauma divorţului.
Experienţa uneia dintre ele ne-a făcut să ne întrebăm ce semnificaţii are de fapt certificatul de căsătorie şi de ce  ajunge acesta să schimbe dinamica într-un cuplu?
Hârtia aceasta contează, crede psihoterapeutul Carmen Moldoveanu, care evidenţiază câteva dintre greşelile frecvente pe care le fac cei căsătoriţi.
Certificatul de căsătorie are meritul de a da o stare de siguranţă celor doi parteneri, în privinţa sentimentelor pe care le împărtăşesc. Însă efectele negative nu încetează să apară: când o persoană este sigură pe partenerul de cuplu, se va relaxa şi va înceta să se întrebe dacă celuilalt îi e cu adevărat bine în relaţia respectivă. Se instalează astfel comoditatea, rutina, indiferenţa. Cei doi uită că fiecare poate redecide în orice zi să plece din relaţie, dacă relaţia nu mai este bună, şi încep să abuzeze de drepturile lor, să pretindă şi să impună punctul lor de vedere, să ameninţe cu despărţirea.
Certurile încep să se poarte pe un ton lipsit de respect. Când unul din parteneri acceptă un comportament abuziv din partea celuilalt, din dorinţa de a păstra armonia, celălalt va tinde să folosească acel comportament mai des. La baza acestei dinamici sunt jocurile de putere. Unul dintre parteneri înţelege la un moment dat că celălalt nu vrea să-l piarda şi încetează să mai fie atent la ceea ce spune şi face, ca şi cum el ar dicta regulile relaţiei.
Pe de altă parte, absenţa certificatului de căsătorie asigură o impresie de nesiguranţă care poate face mult bine cuplului. Oamenii nu mai uită atât de uşor că o relaţie durează atâta timp cât este bună pentru amândoi. O relaţie nu este reglementată de o hârtie cu câteva semnături, ci de decizia a doi oameni maturi, responsabil fiecare pentru binele propriu.
Foto:Shutterstock

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale