Nu sunt misogin, dar unele femei pur şi simplu n-ar trebui să existe.Din ce în ce mai multe fete – ca să nu spun toate – venite din cel mai obscur colţ al ţării…
… unde făceau ravagii în discoteca/grajdul satului ajung în Bucureşti şi se proclamă instantaneu prinţese de Bamboo.
Procesul e simplu:
1. Outfit: Se merge la Obor şi se caută orice haină/accesoriu D&G, LV, Armani, care să fie cât mai ostentativ şi care să coste maxim 15 lei. Se suie hainele pe corp şi se anunţă că outfit-ul a fost achiziţionat de la: „Milano, fatăăă!!!”
2. Sponosor: de preferat un impostor care are un outfit asemănător şi poartă ochelari de damă – pentru că nu poate face diferenţa şi oricum sunt de firmă şi „dă la Milano!!!”. Impostorul obligatoriu să aibă roţi. De preferinţă BMW. Nu contează anul fabricaţiei, starea deplorabilă sau „genţile” pe 18 care nu se potrivesc decât dacă le-a înfiletat cu patentul, contează să fie BMW. Atunci clar eşti „Boss”, „Bossulică” sau „Barosan”. Nu ştiu dacă e coincidenţă, dar toate apelativele astea încep cu litera „B” ca şi la BMW.
3. Buget: Se mănâncă ceapă cu slană – EXCLUSIV – toată săptămâna pentru „Să să strângă banu, să să distreze fata lu Barosanu”. Unde mai pui, ca şi domnişoară, mâncatul puţin şi in principal legume (ceapă), îţi păstrează o siluetă de invidiat faţă de restul shawormistelor.
Concluzie: Ai outfit, sponsor, buget? Atunci mergem la Bamboo!!!
Bun. Acum intru eu în acţiune ca şi victimă. Numele meu e Oxi sunt jurnalist şi muzicant 🙂 (o să vă explic eu mai încolo ce fac mai exact) şi m-am dus într-o sâmbătă seară la Bamboo, în scop profesional. Mai precis să scriu o recenzie despre un concert.
M-am poziţionat în faţa scenei ca să văd mai bine ce se întâmplă, când la un moment dat a apărut lângă mine EA – un specimen ca în descrierea de mai sus – , dânsând ca şi cum ar fi fost electrocutată aritmic. Eu m-am dat mai într-o parte să nu o încurc cumva. Ea mai lângă mine, eu mai departe, ea tot venea. Atunci am luat-o mai repejor spre celălalt capăt al scenei. Scăpasem aparent. După vreo 2 minute hop-ţo(a)p(ă) din nou. Iar m-am eschivat. La un moment dat n-am mai avut pe unde să mai fug şi am avut „eye contact” cu ea.
M-a întrebat: „Dansezi?” şi în minte îmi venea doar gluma porcuşorului isteric: „Nu fă!!! Aşa merg eu!!!”. Am răspuns totuşi: „Nu. Şi te rog nu mă mai agasa, fă o piruetă şi scălămbăiete în altă parte că mă orbeşti cu D&G-ul tău din paiete!”. Un delicat şi eu bineînţeles! 😀
Reacţia ei: „Băi ţăranule, cine p…. mea te crezi?? Crezi că ai tu faţă de mine?? Jet d-aici!”. Eu: „Te rog frumos pleacă de aici, că oricum eşti penibilă.” Ea pleacă pocnind din tocuri.
Am zis OK am scăpat. Acum pot urmări concertul. Dar după alte câteva minute a apărut sponsorul ei. Scurtă descriere: lanţ, burtă, ceafă lată, chel. Abordare: „Băi fraiere cum îi vorbeşti lu’ fata mea aşa. Ce?? Femeiea mea nu e bună pentru tine???”
Reacţia mea: mut & nedumerit. Cum adică „Femeia mea nu e bună pentru tine??” Dacă am refuzat să intru în orice fel de contact cu ea nu e bine, dacă mă dădeam la vorbă cu ea era bine? Oricum m-am întors şi am plecat. El a continuat un tir de înjurături.
În taxi, pe drumul spre casă m-am tot gândit la cele întâmplate… Chiar să fii femeie decentă şi să-ţi vezi de treaba ta e atât de greu? Sau nu am eu un sistem de valori real şi sunt defect?