Una dintre cele mai nefericite situaţii de viaţă prin care trebuie să treacă un bărbat atunci când merge la shopping-ul alături de minunata lui iubită…
… este păzitul unei cabine de probă în care ea s-a retras împreună cu un braţ de haine. În general ea intră în acel spaţiu strâmt ca într-un sanctuar.
Încă din acest moment primordial, când îi vezi pe faţă zîmbetul care anticipează fericirea de a proba tot maldărul acela de ţoale, te întrebi cum de ea nu are aceeaşi senzaţie de claustrofobie pe care o încerci tu atunci când trebuie să probezi chiar şi o simplă pereche de pantaloni.
Fireşte, răspunsul e că dacă suferă de claustrofobie, în lift de exemplu, asta nu se întâmplă şi într-o cabină de probă. Acolo ea se simte ca-n sânul lui Avram.
Are tot ce-i trebuie: haine şi o oglindă. Probabil că şi-n lift s-ar simţi la fel de bine dacă ar putea să probeze haine între etaje. În fine, ea e deja înăuntru, se aud foşnete şi exclamaţii, iar pe culoarul acela strâmt dintre cabine încep să năvălească, ca popoarele migratoare peste o populaţie paşnică, alte şi alte femei cu braţele pline de ţoale.
Intră şi ies din cabine, se înghesuie în tine, caută cu privirile disperate o oglindă cât de mică în care să se privească şi să-şi evalueze siluetele şi ţinuta. În acel moment iubita ta începe să strige din cabină.
Vrea să vezi cum îi stă un sutien sau o rochie şi, crăpând uşa cabinei, te invită înăutru. Te înghesui între acei pereţi de pal şi simţi că te sufoci. Eşti ca o muscă intrată din greşeală într-un borcănel şi bâgui ceva, zîmbeşti, confirmi că-i stă bine apoi cauţi uşa cu privirea.
Apuci să ieşi şi brusc câteva femei năvălesc peste tine crezând că o uşă deschisă înseamnă o cabină de probă liberă. Le explici că cineva e încă înăuntru şi că mai are de probat câteva lucruri. Ele suspină şi se împrăştie să pândească pe la alte uşi.
Ştiu, săracele de ele, cum e: odată ce-ai pus mîna pe o cabină stai înăutru cât de mult poţi şi probezi tot ce mişcă. Într-un final, ea iese din cabină cu acelaşi braţ de haine şi umeraşe atârnîndu-i pe braţe. E ca un stender care respiră. Răsufli uşurat şi speri să fi meritat aşteptarea, dar supriză, de cele mai multe ori tot tămbălăul se termină doar cu un „Nu sunt hotărâtă deloc cu fusta aia. De fapt, nici nu prea mi-a plăcut, am vrut doar să văd cum îmi stă”.
Foto: Shutterstock