Actorul Dawyne Johnson a trecut printr-o depresie cumplită la vârsta de 15 ani, când mama sa a încercat să își ia viața. Mai mult și fratele acestuia s-a sinucis.
The Rock a povestit că se afla în mașină cu mama sa când aceasta a oprit vehiculul la o intersecție și a fugit în trafic. În timp ce mașinile încercau să o evite, Johnson a luat-o de pe șosea.
Actorul și-a amintit de acest moment în timp ce se afla la un cimitir pentru a filma o scenă pentru filmul „Ballers”, el postând pe un site de socializare o fotografie alături de un mesaj emoționant.
„Nu e o scenă tipică despre comedia noastră. Deschid o bere şi o închin fratelui meu, William, care s-a sinucis. Acest proiect m-a făcut să mă gândesc la modul în care mulţi dintre noi am fost afectaţi de sinuciderea prietenilor sau a membrilor familiei. Lupta şi durerea sunt reale. Cu toţii am fost acolo, la un nivel sau altul. Mama a încercat să-şi ia viaţa când aveam 15 ani. S-a dat jos din maşină pe Autostrada 65 din Nashville şi a pătruns în trafic. Camioane şi maşini au virat ca să n-o lovească. Am apucat-o şi am tras-o pe marginea drumului“, a scris Dwayne Johnson.